Experimentarea pe fătul uman, transplantul, industria cosmetică și conexiunea cu industria avortului Imprimare Email
Joi, 20 August 2015 14:52

Titlul original: EXPERIMENTACIÓN FETAL, TRASPLANTES, COSMÉTICA Y SU RELACIÓN CON EL ABORTO PROVOCADO

Autor: José Luis Redondo Calderón

Publicat în: Cuadernos de Bioética, XXIII, 2012 - revista Asociației Spaniole de Bioetică

Rezumat: Disponibilitatea pe scară largă a avortului electiv și îmbrățișarea de către medicina modernă a concepției utilitariste produce un mare număr de celule, țesuturi și organe care au utilizare în câteva domenii ale medicinei, de obicei în scop de cercetare: cardiologie, hematologie, embriologie, neurologie, imunologie, oftalmologie, dermatologie și transplant. De asemenea, în industria cosmetică și alimentară (potențiatori de aromă).

Așa cum o dovedește recentul scandal în care este implicată rețeaua de clinici de avort din SUA „Planned Parenthood”, care vinde ilegal organe și țesuturi prelevate de la fetuși, avortul și „donarea de țesuturi” nu pot fi separate. În ciuda pretențiilor lobby-ului pro-avort care susține că acesta trebuie să devină „cât mai rar posibil”, avortul primește, astfel, o nouă justificare și chiar o încurajare; interese veroase dau naștere la complicități toxice între medicină, business și o societate indiferentă. Consimțământul valid al femeii care avortează este, în astfel de caz, foarte dificil de obținut într-un mod onest.

De fapt ne aflăm într-una din situațiile cele mai contradictorii posibil: copilul care ar fi trebuit să se nască nu este prețuit și dorit; organele și „componentele” sale, da. La fel ca și în cazuri clasice din istorie, precum sclavia, utilizarea fără scrupule a unor ființe umane este precedată de o manipulare a limbajului (copilul se transformă în „produs de concepție” al fel cum sclavul era o „proprietate”) și de privarea de drepturi a celui în cauză. Cercetarea trebuie să păstreze un fundament moral. Nu este admisibilă îmbogățirea bagajului de cunoștințe și nici obținerea de noi metode de tratament cu orice preț. Mijloacele trebuie întotdeauna să fie etice, indiferent ce s-ar urmări în final. Mai ales când, în ultimii ani, a devenit evident că cercetarea pe celulele embrionare nu a dat rezultatele scontate și că există alternative etice și mai eficiente. Sunt necesare, azi mai mult ca oricând, eforturi pentru restabilirea respectului pentru omul nenăscut – embrionul sau fetusul uman.

Cuvinte cheie: avort indus, avort electiv, bancă de țesuturi, transplant, cosmetice, potențiatori de aromă.

Studiul în original poate fi citit aici.

 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

Sprijină această activitate printr-o donație!

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography