Adopţia şi plasamentul familial Imprimare Email

Am pregătit pentru tine rezumatul celor mai importante prevederi legale privind adopția, astfel cum se prezintă ele după intrarea în vigoare a Codului Civil și modificarea legii speciale nr. 273/2004. De asemenea am rezumat și prevederile legale care reglementează plasamentul familial. Citește mai jos.

La finalul paginii poți găsi textele actelor normative de interes (în Codul Civil, caută Cartea a II-a. Despre familie / Titlul III. Rudenia / Cap. 3. Adopția).

NOTĂ IMPORTANTĂ: Unica instituție din România abilitată să dea relații despre adopția unui copil sau a altuia, să primească cereri de adopție și să încuviințeze adopția este Oficiul Român pentru Adopții. Nici un organism particular, deci nici asociațiile Pro-vita, nu poate iniția, intermedia sau interveni în acest proces.

 

ADOPŢIA

 

DEFINIŢIE

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Prin adopţie, copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca şi un copil firesc al acestora.

Procedura adopţiei trebuie să respecte în mod obligatoriu următoarele principii:

a) principiul interesului superior al copilului;
b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică;
d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate;
e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei;
f) principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti.

CONDITIILE DE FOND ALE ADOPTIEI

Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie.

Cu toate acestea, o nouă adopţie poate fi încuviinţată atunci când:

a) adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii;
b) adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv;
c) copilul adoptat are un singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, şi declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.

Persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri nu poate adopta.

Persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti nu poate adopta.

Interdicţia se aplică şi persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic, au handicap mintal sau se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2).

Copilul din afara căsătoriei, recunoscut de tată pe cale administrativă, precum şi copilul a cărui paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea de către tată sau care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot fi adoptaţi de către soţia tatălui numai dacă filiaţia este confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN.

În cazul adopţiei copilului de către soţia celui care a recunoscut copilul născut în afara căsătoriei, instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă paternitatea este confirmată prin rezultatul expertizei filiaţiei prin metoda serologică ADN. Cheltuielile determinate de efectuarea expertizei sunt suportate de către adoptator. În situaţia în care adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare, acestea vor fi suportate din bugetul de stat.

PROCEDURA ADOPȚIEI INTERNE

1. Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului

Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare reprezintă procesul prin care se realizează identificarea abilităţilor parentale, se analizează îndeplinirea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum şi pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a rolului de părinte. Odată cu aceasta evaluare vor fi analizate şi caracteristicile psihologice, sociale şi medicale ale celorlalţi membri ai familiei sau altor persoane care locuiesc împreună cu solicitantul, precum şi opinia acestora cu privire la adopţie.

Evaluarea se realizează pe baza solicitării adoptatorului sau familiei adoptatoare de către direcţia de la domiciliul acestora şi trebuie să aibă în vedere:

a) personalitatea şi starea sănătăţii adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de creştere şi educare a unui copil;
b) situaţia economică a persoanei/familiei, analizată din perspectiva surselor de venit, a continuităţii acestora, precum şi a cheltuielilor persoanei/familiei;
c) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte;
d) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei 2 soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere;
e) impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.

În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcţia va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, care se constituie ca anexă la dispoziţia directorului general/executiv al direcţiei. Atestatul eliberat de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este valabil pentru o perioadă de un an.

2. Deschiderea procedurii adopţiei interne

Planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă dacă:

a) după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an şi părinţii fireşti ai copilului şi rudele până la gradul al patrulea ale acestuia nu pot fi găsite ori nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie; (în acest termen direcţia are obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor fireşti/rudelor copilului până la gradul al patrulea, să îi informeze periodic pe aceştia asupra locului în care se află efectiv copilul şi asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu copilul, precum şi asupra demersurilor necesare în vederea reintegrării sau integrării);
b) după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii şi rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului şi în termen de 60 de zile nu şi-au retras această declaraţie. Direcţia are obligaţia înregistrării acestor declaraţii, precum şi a celor prin care părinţii şi rudele până la gradul al patrulea revin asupra declaraţiilor iniţiale;
c) copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al acestuia.

Dosarul copilului pentru care s-a stabilit adopţia internă, ca finalitate a planului individualizat de protecţie, se transmite compartimentului de adopţii şi postadopţii din cadrul direcţiei, în vederea luării în evidenţă a cazului şi sesizării instanţei judecătoreşti de la domiciliul copilului, pentru deschiderea procedurii adopţiei interne. Direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul va sesiza instanţa judecătorească de la domiciliul copilului pentru încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne în termen de 30 de zile de la luarea în evidenţă a cazului de către compartimentul de adopţii şi postadopţii. Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei interne a copilului se face cu citarea părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului.

3. Potrivirea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare

Potrivirea este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care se identifică şi selectează cea mai potrivită persoană/familie atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului şi se stabileşte compatibilitatea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare.

Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse şi altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Procesul de potrivire include o componentă teoretică şi una practică.

Potrivirea teoretică se iniţiază de Oficiu pentru copiii aflaţi în evidenţa sa şi care urmează să fie încredinţaţi în vederea adopţiei, prin identificarea şi selectarea din Registrul naţional pentru adopţii a persoanelor/familiilor atestate care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copiilor.

La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopţii şi postadopţii din cadrul direcţiei întocmeşte un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilităţii dintre copil şi persoana/familia adoptatoare, precum şi propunerea vizând sesizarea instanţei judecătoreşti pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei. După întocmirea raportului de potrivire, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sesizează, în maximum 5 zile, instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

4. Încredinţarea în vederea adopţiei

Adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să îl adopte, astfel încât instanţa să poată aprecia, în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată.

Capacitatea de adaptare, fizică şi psihică, a copilului la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada încredinţării şi care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul încuviinţării adopţiei.

Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri:

a) pentru adopţia persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu;
b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv;
c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta se află în plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puţin 2 ani;
d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data instituirii tutelei.

5. Încuviinţarea adopţiei

Încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare, în situaţia adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, şi, în cazul adopţiei copilului, de către soţul părintelui firesc sau adoptiv. În toate celelalte cazuri cererea de încuviinţare a adopţiei va fi introdusă fie de către adoptator sau familia adoptatoare, fie de către direcţia de la domiciliul.

EFECTELE ADOPȚIEI

Persoanele adoptate au dreptul de a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut şi beneficiază de sprijin în realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice.

Persoanele adoptate au dreptul să solicite şi să obţină informaţii care atestă adopţia, precum şi informaţii cu caracter general vizând traseul instituţional şi istoricul personal care nu dezvăluie identitatea părinţilor fireşti. Dezvăluirea adopţiei poate fi făcută numai în cazul persoanelor care au dobândit capacitate deplină de exerciţiu. Furnizarea informaţiilor se realizează de către Oficiu.

Părinţii fireşti sau rudele biologice ale persoanelor adoptate pot obţine informaţii cu caracter general vizând persoana adoptată numai dacă există acordul expres al acesteia sau, după caz, al persoanei sau familiei adoptatoare.

Adoptatorii sunt obligaţi să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai mici, cu sprijinul specialiştilor din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al direcţiei.

Adoptatorii şi adoptatul au dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti.

Identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, de către Oficiu, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau a unui spital. După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti.

Drepturile şi îndatoririle părinteşti

Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său.

În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.

Adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle de orice natură pe care le are o persoană faţă de părinţii săi fireşti.

Filiaţia şi rudenia civilă

În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează, cu excepţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, caz în care încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.

Numele de familie al adoptatului

Prin adopţie, cel adoptat primeşte numele de familie al celui care adoptă. În cazul în care adopţia se face de către 2 soţi, iar aceştia neavând nume de familie comun, nu se înţeleg asupra numelui pe care cel adoptat îl va purta, instanţa este cea care hotărăşte.

Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.

Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

ÎNCETAREA ADOPȚIEI

Adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulităţii sale, în condiţiile legii.

Desfacerea adopţiei la cererea adoptatorului

Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.

Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopţia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.

Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului numai după ce adoptatul a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile legii, chiar dacă faptele au fost săvârşite anterior acestei date

Desfacerea adopţiei la cererea adoptatului

Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul a atentat la viaţa adoptatului sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de adoptat de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.

Anularea adopţiei

Adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă.

Acţiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei.

Nulitatea absolută a adopţiei

Sunt nule adopţia fictivă, precum şi cea încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancţionează cu nulitatea relativă.

Adopţia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.

Acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei poate fi formulată de orice persoană interesată. Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.

Efectele încetării adopţiei

La încetarea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, cu excepţia cazului când instanţa hotărăşte că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii.

De asemenea, adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopţie.

-

PLASAMENTUL FAMILIAL

Conform art. 58 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, la:

a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidenţial.

Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii a măsurii plasamentului.

Poate fi dat în plasament familial:

a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.

La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:

a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b) menţinerea fraţilor împreună;
c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.

Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.

Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află la persoana sau familia care îl are în îngrijire.

Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. Prin excepţie, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.

Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.

Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti. Prin excepţie, părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor.

Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul.

Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută mai sus până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.

La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile prezentului alineat nu mai sunt aplicabile.


Textele actelor normative [pdf]

Ultima actualizare în Duminică, 19 Ianuarie 2014 00:30
 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

Sprijină această activitate printr-o donație!

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

Abonare la newsletter
Abonare grup de discuții
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

Rupe tacerea

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea Pro-Vita

Să ocrotească copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Doneaza online

Condiţii de utilizare

Copyleft: Conţinutul acestui sait este proprietatea intelectuală a persoanei juridice "Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi". Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Fără Opere Derivate 3.0 România Creative Commons. Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography