|
ACEASTĂ SECȚIUNE NU ESTE ACTUALIZATĂ ȘI NU MAI CORESPUNDE ULTIMELOR MODIFICĂRI LEGISLATIVE. NE CEREM SCUZE.
Mamele salariate şi mamele eleve/studente primesc indemnizaţie şi beneficiază de concediu pentru creşterea copilului
Conform art. 1 alin. 1 şi alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei, mai multe categorii de persoane, printre care:
- Persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit;
- Persoanele care urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, organizat potrivit legii, frecventate fără întrerupere. Sunt exceptate de la această obligaţie persoanele care au întrerupt cursurile din motive medicale.
Noutatea este aşadar aceea că elevele/studentele beneficiază şi ele acum de aceste drepturi. Mama trebuie să facă dovada că 12 luni anterior datei naşterii copilului a urmat, fără întrerupere, cursurile de zi ale unei instituţii de învăţământ preuniversitar sau universitar. Dovada va fi eliberată de instituţia de învăţământ la care persoana este înscrisă. Pentru sarcinile multiple se acordă indemnizaţie suplimentară
Conform prevederilor Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Actualizare: Potrivit ultimei modificări aduse O.U.G. 148/2005 prin Legea nr. 341/2009 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 778 din 13 noiembrie 2009, la articolul 5 se adaugă alineatul 4 care reglementează situaţia decesului părintelui în perioada în care aceasta se află în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Astfel, "în cazul in care intervine decesul parintelui care îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de concediu şi de indemnizaţia lunară, iar celălalt părinte nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, părintele supravieţuitor are dreptul să beneficieze de concediul şi de indemnizaţia părintelui decedat".
Vrei să afli cum trebuie să procedezi pentru a beneficia de indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului? Clic aici pentru normele metodologice pentru aplicarea OUG 148/2005, explicate [pdf]
Textele actelor normative: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului [doc]
|