BILANȚ: Șase ani de parteneriat, în beneficiul victimelor violenței domestice
Duminică, 16 Decembrie 2018 00:00

S-au împlinit 6 ani de la începerea colaborării între noi, PRO VITA din București, și Așezământul „Sf. Arhangheli” din comuna giurgiuveană Slobozia, un centru social ce reprezintă o „poveste de succes” emoționantă, catalizată de dragoste de oameni și voință în aceste vremuri ale înstrăinării și alienării.

Acolo unde acum doar 10 ani era o clădire goală a unui fost cândva orfelinat, din care fuseseră furate până și tocurile ferestrelor și caloriferele, este azi unul din cele mai importante centre destinate protejării și reintegrării victimelor violenței domestice, un așezământ modern, dar în care valori perene ale creștinismului – dragostea și milostenia – au un rol central, comunitatea având ca patroni spirituali pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Ați putut urmări pe blogul nostru, în ultimii ani, câteva aspecte din viața acestei comunități, reflectate așa după cum am putut mai bine atunci când activitatea noastră curentă ne-a permis să răspundem chemării lansate de părintele Valentin și de doamna preoteasă Veronica: că a fost vorba despre asigurarea combustibilului pentru iarnă, de o centrală termică nouă (întrebați-i ce probleme au avut cu cea veche, de câte ori a fost reparată și cât au suferit de frig!), de plata facturii de electricitate, de mobilier pentru camere sau de produse alimentare.

Cedând donatorilor și sponsorilor noștri partea cea mai importantă din meritul pentru cele de mai sus, găsim că este important să reflectăm în cifre sprijinul acordat de PRO VITA București Așezământului „Sf. Arhangheli” în ultimii 6 ani. Asta și pentru că legea ne obligă la o evidența financiară – și la fel o fac și cerințele bunelor relații interumane.

Contribuțiile PRO VITA București la activitatea Așezământului „Sfinții Arhangheli”, astfel cum se regăsesc ele în documentele financiare ale asociației noastre, au depășit 250.000 de lei.

Vă invităm să aflați detalii pe website-ul dedicat activității umanitare, www.potisalvaoviata.ro.

 

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography