Activitatea umanitară, cea mai importantă și în anul 2016 pentru PRO VITA București Imprimare
Duminică, 25 Iunie 2017 11:56

În anul 2016, conform raportului de activitate, PRO VITA București a continuat să aloce cea mai însemnată parte a resurselor sale activităților umanitare și caritabile.

Astfel, trei pătrimi din buget, adică 175.082 lei au fost distribuite pentru proiecte și ajutoare umanitare directe și indirecte, astfel:

  • Ajutoare directe pentru persoane aflate în dificultate: 62.058 lei,
  • Cheltuieli pentru așezământul social „Sf. Arhangheli” de la Slobozia/Giurgiu: 30.099 lei,
  • Sponsorizări pentru alte organizații umanitare: 78.000 lei,
  • Cursuri de calificare: 4.925 lei.

Cât despre beneficiari, am înregistrat un număr de circa 60 de beneficiari direcți, incluzând aici și cele circa 35 de persoane aflate în așezământul Sf. Arhangheli din Slobozia/Giurgiu.

Suma precizată reprezintă 71,65% din bugetul anual de cheltuieli al organizației.

Mai multe despre proiectele social-umanitare desfășurate de asociația noastră, pe website-ul dedicat, www.potisalvaoviata.ro.

Raportul reflectă însă nu doar activitatea de binefacere, ci și celelalte direcții în care asociația noastră este activă:

  • Programul de terapie post-avort „Călătoria”,
  • Activități de informare și sensibilizare publică,
  • Centrul juridic,
  • Politici publice și influențarea deciziilor,
  • Relații internaționale.

Fie că abia ați aflat despre noi, fie că suntem prieteni vechi, vă invităm să citiți raportul de activitate și să ne scrieți opiniile și sugestiile voastre pentru viitor.

Mulțumim foarte mult tuturor donatorilor, sponsorilor și susținătorilor PRO VITA București!