Scurt istoric al mişcării pro-vita în România Imprimare Email

Fondarea Mişcării pentru Salvarea Vieţii "PRO-VITA" în România şi primii săi ani

Prima structură organizată a mişcării Pro Vita în România s-a format în data de 15 mai 1990.

La sfârşitul unui curs de limba şi literatura ebraică la Universitatea din Bucureşti, profesorul Ioan Alexandru, inspirat de o conferinţă la care participare la Oslo (vezi mai jos), a strâns, împreună cu studenţii, semnăturile necesare pentru înregistrarea legală a Asociaţiei Pro-vita. S-a ales ca patron spiritual al acesteia Constantin Brâncoveanu împreună cu cei 11 copii ai săi, „martir şi părinte al neamului”. Prima conducere: Preşedinte - prof. dr. Ioan Alexandru; Vicepreşedinți - ing. Silviu Despa și prof. Aurel Simionescu. (Înainte de acest moment, Ioan Alexandru şi Silviu Despa colaboraseră informal, în diverse proiecte, cu organizaţiile creştine Christiana şi Caritas, pe atunci conduse de Dr. Pavel Chirilă şi respectiv Emanuil Cosmovici, precum şi cu organizaţii de caritate britanice venite să sprijine viaţa celor neajutoraţi, în special a copiilor abandonaţi în străzi şi orfelinate.)

Principalele direcţii de acţiune propuse au fost:

  • apărarea drepturilor copilului nenăscut;
  • educaţia tinerilor în probleme de viaţă şi familie în acord cu învăţătura morală creştină;
  • lobby în favoarea unei legislaţii pro vita şi pro familie.

Ulterior, preotul Tănase Nicolae va fi ales ca vicepreşedinte în locul lui Aurel Simionescu, acesta din urmă devenind consilier al asociaţiei.

Asociaţia Pro Vita a fost înscrisă iniţial cu sediu la casa parohială a Bisericii „Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti, iar apoi a primit sediu într-un bloc de la poalele Dealului Patriarhiei, locul de rugăciune şi întâlnire cu membrii rămânând pridvorul Bisericii „Sf. Gheorghe Nou”, unde se află mormântul lui Constantin Brâncoveanu.

Dim lights Embed Embed this video on your site
Ioan Alexandru - evocare

 

Împreună cu câţiva activişti pro life americani precum William şi Peggy Desloge, s-a elaborat o strategie de consiliere pre- şi post-avort în spitalele din Bucureşti. Mai târziu, în Braşov, misionarii înfiinţează o casă maternală şi un studio video. Tot în 1990 a fost editată prima revistă pro vita românească, „Dreptul la Viaţă”, după întalnirea cu Dr. John C. Willke, preşedinte al organizaţiei International Right to Life (U.S.A.), preşedinte al Life Issues Institute Inc.

Tot atunci a fost început lobby-ul pentru a influenţa legislaţia ţării în favoarea vieţii şi familiei şi s-au făcut solicitări către cei doi foşti preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu de găsire a unor soluţii de limitare a raţei avorturilor.

S-au organizat diferite conferinţe şi mese rotunde pe temele propuse de Pro Vita cu invitaţi din ţară şi străinătate.

La puţin timp, după ce Ioan Alexandru s-a îmbolnăvit, controlul Asociaţiei „Pro Vita Sf. Brâncoveanu” a fost preluat de către preotul Nicolae Tănase, care mai înfiinţase în zona Vălenii de Munte o asociaţie „Pro vita pentru născuţi şi nenăscuţi”. Activitatea „Pro Vita Sf. Brâncoveanu” s-a limitat apoi la susţinerea organizaţiei din provincie, unde s-a creat primul centru de consiliere pre- şi post-avort din ţară în care voluntarii informau despre stadiile de dezvoltare a copilului în pântecele matern, riscurile la care se supune femeia prin avort, date despre planificarea naturală a familiei precum şi oferte de consiliere şi ajutor femeilor aflate în criză de sarcină.

Lobby-ul în Parlament precum şi consilierea pre şi post avort a femeilor a continuat în Bucureşti prin eforturile lui Silviu Despa, Ioachim Alexandru, Emanuel Cosmovici, William Desloge, Linda Hanson, Lucian Despa, Mihai Gheorghiu, James Randell Tift, Monica Boseff, Nannette Gonzales.

În 1998, printr-un protocol semnat de Silviu Despa din partea Pro Vita, Dawn Menning din partea Global Partners şi Jonathan Borisch din partea Pregnancy Resource Center Internaţional, s-a hotărât constituirea Fundaţiei Clinica Pro Vita, cu sediul central la Cluj, sub coordonarea medicului David Ille. De atunci, s-au dezvoltat în ţară multe organizaţii creştine de tip pro vita, în principalele oraşe precum Pro Vita Medica şi Estera în Timişoara, Primul Pas în Iaşi, Confident la Cluj, Iochebed în Oradea, Pro Vita Media în Bucureşti, câteva filiale ale Asociaţiei „Pro vita pentru născuţi şi nenascuti” din Vălenii de Munte şi altele.

În 2006 a luat fiinţă Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România, reunind mare parte dintre asociațiile și fundațiile ortodoxe de apărare a vieții.

Munca şi eforturile depuse de-a lungul anilor de aceste persoane şi organizaţii sunt foarte greu de cuantificat. Deşi sunt multe de adăugat la cuvintele de mai sus în legătură cu mişcarea provita românească, ne dorim să o facem ulterior, în urma unei cercetări şi evaluări detaliate, pentru a ne asigura că nimeni nu a fost uitat. Cu mulţumiri lui Silviu Despa, care a consemnat sau strâns laolaltă cele mai multe din aceste date.

 

Congresul mondial pro-vita de la Oslo, 1990

Scurtă vreme după legalizarea, în România, a avortului la cerere - consecinţă dramatică a schimbării de regim din decembrie 1989 - poetul şi senatorul creştin Ioan Alexandru a fost invitat să participe la Congresul Mondial pentru Viaţă (World Congress for Life) desfăşurat la Oslo în luna mai 1990.

La acest Congres, Ioan Alexandru a contribuit cu un referat care a avut un succes extraordinar. Temele abordate au fost Sfânta Treime, castitatea şi puterea rugăciunii. Tot atunci a aflat că România se află printre ţările cu cea mai ridicată rată a avorturilor din lume.

În urma acestei participări, avea să se nască şi în România mişcarea pentru viaţă, datorită în primul rând lui Ioan Alexandru.

Iată cuvintele poetului, consemnate de colaboratorul sau Silviu Despa, în 1990, după Congres:

„A fost un congres mondial care se ţine din doi în doi ani în diferite ţări şi se numeşte Congresul Mondial Pro Vita pentru salvarea vieţii copiilor nenăscuţi, dar şi celor născuţi şi abandonaţi de societate.

Această adunare de savanţi, preoţi, filosofi, poeţi, profesori, misionari, oameni de stiinţă din întreaga lume şi-au găsit o preocupare comună din dragoste faţă de viaţă în general şi de viaţa copiilor cu precădere. Se ştie la ora de faţă în această organizaţie mondială cam câţi copii sunt omorâţi în pântecele maicii lor anual, şi acest număr este în  jur de 60.000.000; chiar se spunea că nici Hitler, nici Stalin, nici războaiele n-au făcut atâtea ravagii în ce priveşte viaţa, câte face această stare de întuneric care stăpâneşte omenirea. Aşadar este poate problemă cea mai importantă pe plan mondial.

Nu este numai indiferenţa părinţilor şi a celor care acceptă avortul sau neştiinţa unor familii, ci o întreagă politică cu ideologii antiumane şi curente subterane de opinie care de fapt sunt împotriva vieţii şi implicit împotriva lui Dumnezeu. Este o întreagă medicină sinistră, diabolică, care merge a distruge fătul şi a găsi soluţii să stingă viaţa înainte de a veni pe lume. Aceste forţe obscure care lucrează şi manipulează viaţa, cu aceste forţe avem de luptat. Cei implicaţi în această mişcare sunt conştienţi că în fiecare ţară sunt astfel de forţe întunecate.

Au fost reprezentanţi de pe toate continentele din America Latină, Africa, Japonia, America de Nord, Canada, Anglia şi din toate ţările Europene mai puţin aceste ţări de la răsărit.

Eu am fost invitat pe cheltuiala congresului şi am luat ştire ce se întâmplă şi vreau să întemeiem şi în România o asemenea mişcare Pro Vita. Am adus materiale documentare şi pot să spun că am şi înfiinţat-o astăzi. România este printre cele mai triste ţări din Europa în momentul de faţă. Omoară copii pe capete. Deci nu putem amâna nici cu o oră înfiinţarea acesteia, că poate într-o oră amânată mai mor nişte copii. Întemeiem imediat şi imediatul înseamnă acum, în clipa asta. Sunt oameni care mor. Ori salvezi viaţa imediat, ori nu o salvezi niciodată.

Să se ştie că există în România această mişcare, că se poate apela la ea. Vom găsi resurse să ajutăm familiile care se hotărăsc să nu-şi omoare copii, vom găsi cămine pentru copii abandonaţi.

O organizaţie ce se adresează tuturor confesiunilor, tuturor partidelor, tuturor oamenilor ce vor să salveze viaţa. Sigur că cei ce se bat cel mai mult pe plan mondial pentru salvarea vieţii sunt creştinii. Am văzut creştini din Japonia extraordinari. Mi-au spus care-i situaţia la ei, cum se luptă ei pentru salvarea vieţii. Salvarea vieţii nu înseamnă numai a le da de mâncare, ci a le salva şi sufletul. Înseamnă a le da educaţia ce se cuvine, învăţământ superior. Din India a venit reprezentantul Maicii Tereza, căreia i s-a acordat un premiu pentru salvarea vieţii. Au fost medici de o extraordinară frumuseţe sufletească şi un puternic angajament spiritual. Creştinismul face minuni pretutindeni. Unde sunt puşi creştini în lucrare se întâmplă într-devar minuni. Ei ştiu în numele cui salvează viaţa.

Conferinţa mea a pornit de la faptul că teologia şi filosofia trebuie să-şi reevalueze optica faţă de viaţă. Am plecat de la gândul că omenirea şi-a pierdut feciorelnicia. Cultul Maicii Domnului şi implicit cel al fecioarei a fost oarecum înlăturat din viaţa socială. Fetele se strică devreme. S-a dovedit ca foarte mult tineret abandonează copii din împreunări nelegitime, preconjugale.

Am accentuat problema feciorelniciei şi am arătat că faza prenatală a copilului în pântecele maicii sale este văzută în Evanghelie plecând de la faptul că Fecioara Măria a primit pe Arhanghelul Gabriel (Puterea lui Dumnezeu) şi asupra oricărei femei care primeşte în pântece intră o putere a lui Dumnezeu în lucrare. Nu trebuie să se teamă să nască copilul pentru că Dumnezeu este în lucrare. Am amintit scena vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta, când s-a realizat dialogul dintre Ioan şi Mântuitorul din pântecele maicilor lor. Unul joacă şi Maica Domnului cântă celebrul Magnificat. Am zis atunci că cel mai aproape de Dumnezeu nu este omul când moare, ci când joacă în pântecele maicii sale.

Am văzut o emblemă, reprezentând un glob mare cu un copil în el. Era ca şi un călugăr care se roagă. Avea picioruşele că nişte aripioare de albine care a cutreierat multe flori.  Parcă venea din rai. Pruncuţul în pântecele maicii parcă era în rai. Cum să intervii?! S-au arătat foarfecele care-l apucă de cap şi-l zmulg de acolo. Este ceva îngrozitor ce se întâmplă. Deci a ne angaja să salvăm viaţa este un lucru esenţial în România. Am fost întrebat ce se întâmplă în România că în timpul dictaturii era o lege care oprea omorârea copiilor şi acum se omoară copii cu explicaţii. Într-o vreme a dictaturii totuşi copii se năşteau, iar acum când este mai multă librtate primul lucru care-l faceţi este să omorâţi copilul.

Cine a dat legea asta? M-au întrebat. Pe mine m-au luat prin surprindere, că nu ştiam cine a făcut lucrurile acestea, dar trebuie să ne gândim că regele Belgiei când a fost pus acum câteva săptămâni să semneze legea cu avorturile, a preferat să renunţe la tron decât să o semneze. Lumea este atât de tulburată şi stricată, încât sunt gata să omoare copii. Asta nu înseamnă că nu sunt forţe, chiar în minoritate, care trebuie să se opună. Noi nu trebuie să ne aşteptăm nici în România să avem popularitate.

Nu ne aşteptăm la ceva spectaculos, dar în neşansa şi slăbiciunea asta trebuie să luptăm. La ora actuală nu-i nimeni ca stat şi putere lumească să apere această viaţă inocentă, decât forţe în minoritate creştine conştiente, căci sunt şi creştini care nu se angajează în lupta aceasta. Avem o şansă să putem face ceva prin creştini şi oameni conştienţi. Vor trebui să se implice preoţi, păstori nu ca instituţii ci ca persoane. Este o mişcare a persoanelor, nu a instituţiilor, o fraternizare din toate limbile şi popoarele cu pruncul, cu fătul, cu Dumnezeu, pentru salvarea vieţii.

Celebrul vers 17 din Ieremia 20 l-am citat şi l-am propus să fie motto-ul Congresului mondial: "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este că pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Un asemenea mormânt nu se poate dezlega niciodată. De ce? Pentru că măicuţa rămâne însărcinata cu un mort care nu poate ieşi din ea.

S-a pierdut de asemenea în Europa şi în lume înţelesul lui Dumnezeu ca persoană în sânul Sfintei Treimi. S-a pierdut Sfânta Treime care este simbolul cel mai teribil al sfintei familii pe pământ: tată, mamă, fiu. Am dat exemplu din tradiţia occidentală pe Millet, pictor francez cu celebrul sau tablou: tata, mama şi pruncutul care stă cu mâinile deschise ca şi Hristos răstignit. Îşi ţine mâinile pe pieptul tatălui şi al mamei. Dumnezeu nu-i singurătate, ci e comuniune.

S-a făcut o declaraţie care s-a trimes şi la O.N.U., având  titulatura "Dreptul copiilor nenăscuţi". Aici, la primul articol, unde spune că Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute, am propus "Dumnezeu Sfânta Treime este Creatorul".

Numai cu Dumnezeu în comuniune putem exista noi ca comunităţi. Iar familia este simbolul cel mai apropiat al Sfintei Treimi. Altfel aduci copii pe lume ştiind că eşti sub cortul Sfintei Treimi. "Voi trei, noi trei, miluieşte-ne pe noi."

Deci Sfânta Treime, salvarea Feciorelniciei şi puterea uriaşă a rugăciunii au fost temele principale.

Această organizaţie pune un mare preţ pe rugăciune, a bisericilor, a familiilor ca să intre Hristos în casa fiecărui om. Acolo se vor şi naşte copii. Sfânta Treime vine prin rugăciune. Unde nu este rugăciune, nici Sfânta Treime nu vine şi copilul vine greu pe lume pentru că e pustiu în casele noastre. Dumnezeu nu-şi dă copilul pe mâna oricui. Copilaşul are nevoie de iubire. Şi unde nu-i iubire, copilaşul nu vine.

Apoi am prezentat pilde din ţară, cum prin rugăciune am dobândit enorm în decembrie. Cum ne rugam împreună în Piaţa Universităţii şi la Timişoara. Grecia Veche a dispărut când nu s-a mai putut ruga. Un popor care nu se mai poate ruga dispare din istorie. Şi dacă un popor dispare, gândiţi-vă cum dispare un om sau cum dispare o familie, fără urmă. Se ştie că în casele unde nu este credinţă nu este rugăciune.

Deci recâştigarea feciorelniciei, reaşezarea atitudinii faţă de Dumnezeul cel Viu ca Sfântă Treime şi aşezarea noastră pe rugăciune aceştia sunt cei trei mari piloni pe care ne putem sprijini.

Mulţumesc lui Dumnezeu că a îngăduit să am drumul acesta să pot să vorbesc şi să comunic cu oamenii, să fiu înconjurat de atâta dragoste de către o lume a lui Dumnezeu. Toată lumea este preocupată acum de viaţa copilului. Nădăjduiesc că vom reuşi şi noi să facem o asemenea aşezare, comunitate Pro Vita de salvare a vieţii, care este foarte importantă. Ei de ani de zile lucrează şi au documente din fiecare ţară ce se întâmplă şi putem preveni să nu se întâmple ce s-a întâmplat în alte ţări. Intrăm în această organizaţie cu gândul precis de a salva viaţa în România. Trebuie să ne angajăm să facem ceva. O mulţime de tineri pleacă din ţară. Mulţi dintre ei cad pradă iluziilor şi păcatelor. Suntem într-un fel responsabili şi de cei care pleacă şi de cei care rămân şi mai ales de cei care nu vin pe lume, pentru că ura noastră nu-i lasă.

Astăzi pornim cu convingere pe drum cu prioritate absolută. Şi asta fără Evanghelia lui Hristos nu se poate. Nici o jertfă în sensul acesta nu este de prisos. Dacă Domnul Hristos răsplăteşte pentru un pahar de apă, dar pentru un prunc salvat. Să ne ajute Dumnezeu!”

Declaraţia drepturilor copilului nenăscut

La acelaşi Congres a fost adoptată şi remisă ONU "Declaraţia Drepturilor Copilului Nenăscut", cartă a luptătorilor pentru viaţă din întreaga lume. Citeşte aici textul integral al Declaraţiei Drepturilor Copilului Nenăscut .
 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

Sprijină această activitate printr-o donație!

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice "Asociaţia PRO VITA pentru Născuţi şi Nenăscuţi" - filiala București. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography