Reproducerea asistată. Fertilizarea in vitro Imprimare Email

Infertilitatea a constituit mereu o provocare pentru oamenii de ştiinţă, care au încercat să găsească unele metode pentru a veni în ajutorul pacientului, pentru a-i oferi ceea ce el nu-şi poate împlini în mod natural; ei însă au neglijat aspectul moral al acestor metode şi, inevitabil, s-a ajuns la o manipulare a celulelor sexuale şi a embrionilor, lucru care ridică grave probleme etice [1, vezi și Anexa la prezentul document].

Cuprins (clic pe titlul dorit):

Tehnici de reproducere asistată
Fertilizarea in vitro
Etapele fertilizării in vitro
Aspectele genetice ale FIV. Diagnosticul de preimplantare
Rezultate
Concluzii
Aspecte morale ale FIV. Un răspuns etico-spiritual la problema infertilităţii
Alte aspecte ale fertilizării in vitro
FIV şi experimentele pe embrioni. Inginerie genetică
Anexă: Ortodoxia și tehnologiile reproductive moderne

 

Tehnici de reproducere asistată

  • fertilizarea in vitro (FIV), descrisă mai jos;
  • inseminarea de spermă; este o metodă rar folosită astăzi, cu şanse de succes în doar 5% din cazuri;
  • transferul intrafalopian de gamţi: transfer de spermatozoizi în trompa uterină, „ocolind” obstacolul pe care îl reprezintă trompa înfundată;
  • tehnici de micromanipulare a gameţilor: spermatozoizii sunt injectaţi în ovule prin diferite metode. Aceste metode sunt folosite în infertilitatea masculină, menite să îmbunătăţească capacitatea spermatozoizilor de a fertiliza [2].

 

Fertilizarea in vitro

FIV este indicată de specialişti în cazurile de infertilitate date de:

  • Boala tubară (absenţa trompelor uterine sau înfundarea acestora) [3];
  • Endometrioza (boală a organelor genitale feminine, cauza a 20-40% din cazurile de infertilitate) [4];
  • Infertilitatea de cauză masculină (alterarea calităţii/cantităţii spermatozoizilor) [5];
  • Cauze imunologice: prezenţa anticorpilor antispermatici în tractul reproductiv feminin sau la suprafaţa spermei alterează motilitatea spermatozoizilor sau interacţiunea dintre ou şi spermatozoid [6];
  • Alte cauze (neexplicate): 10-15 % din cazuri [7].

La ora actuală, FIV este folosită şi în alte condiţii, precum: cazuri de donări de oocite (ovuli); la unele paciente cu ovare micropolichistice la care inducţia ovulaţiei este asociată cu un risc crescut de hiperstimulare ovariană [8].

 

Etapele fertilizării in vitro

A. Selectarea pacienţilor cu infertilitate

B. Inducerea creşterii foliculare - stimularea prin mijloace medicale (hormonale) a creşterii mai multor foliculi din ovar (fiecare folicul conţinând câte un ovul) pentru a avea mai multe ovule maturizate, apte pentru fecundarea in vitro.

C. Colectarea de ovule se face cu un ac special cu ghidaj al sondei transvaginale, ataşat la o pompă automatsucţiune care menţine o presiune de 100-120 mm HG. Complicaţiile aspirării oocitelor transvaginal sunt: infecţii, sângerare, formarea unui abces uterin (colecţie purulentă); perforarea intestinului sau a vezicii urinare, ruptura unui chist endometrial (uterin) şi perforarea apendicelui [9].

D. Cultura de embrioni

Comentariu: Limbajul cu totul inadecvat, umilitor şi nedemn pentru naşterea unei fiinţe umane precum „cultura de embrioni” ne duce cu gândul la o „cultură de plante” sau la o „cultură de microbi”, dar nicidecum la naşterea unui om creat după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

a) Mediul de cultură şi mediul înconjurător (laborator)

După studii îndelungate ale metabolismului embrionilor, s-au dezvoltat mediile de cultură care imită condiţiile din trompa uterină unde, în mod normal, are loc fecundarea. Embrionii se cresc apoi într-o atmosferă cu 5% bioxid de carbon şi în prezenţa unei presiuni reduse de oxigen, în condiţii ridicate de umiditate.

b) Colectarea şi maturarea oocitelor

  • după aspirarea lichidului folicular, aspiratul este pus în vase Petri şi examinat la stereomicroscop pentru evidenţierea oocitelor;
  • se spală sângele din jurul oocitelor;
  • oocitul găsit se va curăţa, se va aspira în pipetă Pasteur şi se va transfera într-o placă unde, din nou, este spălat rapid pentru a fi trecut într-un mediu de inseminare; se acoperă plăcuţa şi se introduce în incubator;
  • toate aceste manevre trebuie să dureze maxim un minut;
  • sperma, rezultată prin masturbare, se prepară prin eliminarea supernatantului (lichidul rămas la suprafaţă) după centrifugare, se adaugă şi alte substanţe etc.
  • la 4-6 ore de la colectarea de ovule, se face inseminarea (punerea în contact a ovulelor cu spermatozoizii) prin adăugarea spermei rezultate; plăcuţa se repune în incubator;
  • controlul fertilizării se face la 16-18 ore după inseminare: astfel, se controlează la microscop dacă oul prezintă cei doi pronuclei (care formează un embrion);
  • embriotransferul se efectuează la 44-48 de ore de la inseminarea oocitelor;
  • se aleg cei mai buni embrioni şi, cu acordul pacientei, se implantează 3-4 embrioni în uter, aceştia fiind în stadiul de 4-6 celule (blastocist) [10];
  • pacienta va aştepta două săptămâni, după care, dacă nu apare menstra, va face determinarea de hormon Hcg (hormon ce apare în urină dacă femeia este însărcinată). Dacă testul de sarcină este pozitiv, va urma evoluţia unei sarcini [11].

Comentarii:

  • prin „alegerea celor mai buni embrioni” se înţelege o selecţie a embrionilor, cei sănătoşi fiind implantaţi în uter (cei în exces congelaţi), iar cei bolnavi fiind distruşi;
  • în unele cazuri, se face diagnosticul de preimplantare: la cuplurile care au tare genetice în familie şi recurg la FIV pentru a fi selectaţi doar embrionii sănătoşi din punct de vedere genetic.

c) Prepararea şi inseminarea spermei

  • sperma este obţinută prin masturbare într-un recipient steril;
  • se face spermograma (o analiză amănunţită a spermatozoizilor, care ne arată calitatea şi cantitatea);
  • se urmăreşte obţinerea unui specimen cu un număr cât mai mare de spermatozoizi cu motilitate bună, lipsit de contaminare microbiană;
  • inseminarea se efectuează la o concentraţie de 50.000-200.000 spermatozoizi/ml [12];
  • sperma obţinută poate fi de la partener/soţ sau poate fi „donată” de o altă persoană.

Comentarii:

  • masturbarea (malahia sau onania) este considerată păcat de Biserică (1 Corinteni 6, 9-10);
  • în cadrul metodei de fertilizare artificială, acest lucru este descris într-un mod foarte elocvent de către Prof. Dr. Tristram Engelhardt: „intimitatea stimulării soţului de către soţie şi a soţiei de către soţ, primirea de către soţie a spermei soţului şi hrănirea de către soţie a copilului lor în pântecele ei caracterizează unirea într-un singur trup a soţului şi soţiei: în afara acestei uniri, ne îndepărtăm de ţintă. Nimeni în afară de soţie nu-l poate stimula pe soţ fără a implica o anumită formă de adulter. Nimeni în afară de soţ nu poate penetra soţia pentru a introduce spermă în soţie şi îndeosebi sperma altcuiva decât a soţului fără a comite o formă de adulter (...)” [13];
  • „În privinţa donării de spermă şi a existenţei unei bănci de spermă, se insinuează şi tendinţa eugenică pentru achiziţionarea de „spermă selecţionată” [14].

d) Fertilizarea

  • fuzionarea spermatozoidului cu oul reprezintă punctul culminant al unor multitudini de procese; aceste procese (etape) sunt descrise în cap. I al cărţii. Fecundaţia şi implantarea oului în uter;
  • oul este examinat apoi pentru evidenţierea prezenţei a celor doi pronuclei (dacă a avut sau nu loc fecundarea) [15].

e) Evaluarea calităţii embrionului

  • după 48 de ore de stat în incubator, oocitele fecundate ajung la stadiul de 4 celule;
  • se face apoi evaluarea embrionilor pentru transfer şi pentru crioprezervare, tehnică efectuată sub microscop;
  • evaluarea se face după diferite criterii: rata de clivaj, numărul de blastomeri per embrioni, mărimea blastomerelor şi gradul de fragmentare şi granulaţie [16].

Comentariu: Această evaluare a embrionilor, efectuată la microscop, este oarecum „orientativă”, adică nu pot fi puse în evidenţă cu exactitate unele boli ale embrionilor şi nicidecum cele genetice. Există, astfel, un risc de a distruge embrionii sănătoşi şi de a-i implanta pe cei bolnavi. În unele cazuri se efectuează şi analiza genetică a embrionilor (diagnosticul genetic de preimplantare).

 

Aspectele genetice ale FIV. Diagnosticul de preimplantare

Studiul cariotipului oocitelor nefertilizate a dus la concluzia că frecvenţa oocitelor cu anomalii cromozomiale variază între 24 şi 35%. Cele mai comune erori sunt: anomaliile cromozomiale de număr şi anomaliile cromozomiale de structură; aceste studii s-au efectuat toate pe oocite care nu au fertilizat şi nu s-au inseminat [17].

Studiul genetic al embrionilor se efectuează pe embrionii rezultaţi prin FIV, înainte de a fi implantaţi în uter. Acest studiu se realizează prin diagnosticul genetic de preimplantare.

Ce este diagnosticul genetic de preimplantare?

Diagnosticul de preimplantare urmăreşte detectarea unor posibile boli genetice şi „eliminarea” embrionilor bolnavi şi este folosit de cuplurile cu risc crescut de transmitere a unui defect genetic, care doresc să se asigure de naşterea unui copil sănătos [18]. Nu este vorba doar de cuplurile infertile, ci şi de cele care pot procrea în mod natural, dar care au în antecedente boli genetice sau când mama are peste 35 de ani.

Diagnosticul genetic al preimplantării se poate efectua în diverse stadii de dezvoltare înaintea implantării sale în uter şi implică analiza unei singure celule recoltate prin biopsia unui embrion obţinut in vitro [19].

Metodele de diagnostic folosite în diferite stadii de dezvoltare sunt:

  • Analiza genetică a gameţilor se referă la studiul cariotipului oocitelor nefertilizate (a ovulelor mature pregătite pentru fecundare). Această metodă, însă, nu dă relaţii despre defectele paternale (ale tatălui), motiv pentru care se recurge frecvent la biopsia embrionului în stadiu de blastomer [20].
  • Biopsia de blastomere este metoda cea mai frecvent utilizată. Se realizează asupra embrionului în stadiul de 6-10 celule (cel mai frecvent la 8 celule) [21].
  • Biopsia de blastocist: în acest stadiu (mai tardiv), se pot extrage 10-30 celule extraembrionice (celule trophoectodermice), dar genetic identice, din ţesutul care înconjoară embrionul. În mod curent, această metodă nu se aplică în practică fiindcă puţini embrioni fecundaţi „in vitro” ajung la stadiul de blastocist şi numai un număr mic dintre ei reuşesc să se implanteze în uter [22].

Comentarii:

  • Distrugerea embrionilor bolnavi este o altă formă de avort care nu se deosebeşte în esenţă cu nimic de un avort timpuriu intrauterin ce are loc înainte de implantarea embrionului.
  • Prin diagnosticul de preimplantare se distrug şi multe aşa-numite celule „cu potenţial letal” sau „genele morţii” care controlează îmbătrânirea şi moartea celulei, iar mutaţia acestor gene determină sindroamele progeroide (afecţiune genetică rară care apare la copii şi este caracterizată prin îmbătrânire accelerată, prematură); de asemenea, se distrug şi alte gene importante ale celulei extrase, mai ales în stadiul de morulă (embrion cu 8-10 celule); FIV duce frecvent la apariţia unei boli, dar şi la multe malformaţii ale copilului, deoarece sunt distruse şi celule sănătoase [23].
  • Prin fertilizarea in vitro (FIV), obţinem mai mulţi embrioni pentru un singur cuplu, după care urmărim cu tenacitatea unui „medic detectiv” o eventuală „tară genetică” a embrionilor pentru a-i putea „elimina”. În acest mod, noi devenim adevăraţi „medici poliţişti” ce efectuăm numeroase avorturi care nu ar fi avut loc în mod normal. Cu toate acestea, ne considerăm medici care acţionează spre „binele omului şi al societăţii”.

g) Crioprezervarea (îngheţarea / depozitarea embrionilor pe termen lung)

Este etapa ce urmează după „selectarea” embrionilor sănătoşi prin diagnosticul de preimplantare. Embrionii în „exces” şi sănătoşi, care nu vor fi transferaţi în uter, vor fi congelaţi în condiţii speciale; există bancă de ţesut ovarian uman unde sunt stocate aceste oocite.

În prezent se fac studii despre potenţialul genetic după crioprezervare, respectiv posibila deteriorare a embrionului la temperatura camerei după dezgheţare, crescând riscul aneuploidiilor (boli cromozomiale prin aberaţii numerice) [24].

Şansele de supravieţuire a unui embrion congelat apoi dezgheţat, care putea să devină mai apoi sarcină diagnosticată clinic, sunt de 15% [25].

h) Maturarea in vitro. Dezavantaje

Unul din cele mai mari dezavantaje în FIV este hiperstimularea ovariană controlată cu riscul de a nu obţine un embrion.

Un alt dezavantaj este necesitatea existenţei unor oocite proaspete, sănătoase, nedeteriorate, competente pentru diviziune, fapt ce dezavantajează femeile ale căror ovare nu mai funcţionează normal din cauza vârstei, diferitelor boli sau a insuficienţei ovariene premature [26].

i) Embriotransferul – ET

Un procent de 87,5% dintre pacientele la care s-au colectat ovule sunt capabile de embrio-transfer, dar numai 21,1% dintre ele vor procrea. Etapele ET sunt:

  • transferul se face de la ziua 1 după colectarea de ovule până la ziua 5, în stadiul de blastocist;
  • este foarte important stadiul dezvoltării endometrului; şansa cea mai mare de implantare o are în zilele de 17-19 ale ciclului;
  • numărul embrionilor transferaţi este important, căci astfel rata sarcinilor multiple este în concordanţă cu numărul de embrioni de bună calitate transferaţi; în prezent, marea majoritate a clinicilor limitează numărul embrionilor transferaţi la 2 pentru pacientele sub 35 de ani şi la 3 pentru cele trecute de 35 de ani, dar se ţine cont că la pacientele în vârstă şansa obţinerii unei sarcini scade;
  • embrionii sunt transferaţi în cateter într-un mediu vâscos pentru a facilita transferul;
  • locul de transfer embrionar în cavitatea uterină este în partea joasă a uterului, crescând rata sarcinii; embrionii trebuie să fie aproximativ la 1 cm proximal de fundul uterin; (transferul în partea de sus a uterului duce la creşterea riscului sarcinilor extrauterine) [27].

Comentarii:

  • începând cu prelevarea ovulului matur şi până la naştere, o mare parte din embrionii creaţi se pierde în diferite stadii ale evoluţiei lor dificile. Astfel, marea majoritate a fiinţelor umane create prin metoda FIV mor înainte de naştere [28].
  • după statisticile organizaţiilor pro-vita, un procent redus de embrioni, între 1,6 şi 1,7 %, ajunge să aibă un proces normal de gestaţie [29];
  • urmărindu-se criteriul „eficienţei”, la început sunt creaţi mai mulţi embrioni decât sunt necesari, unii dintre ei fiind o rezervă pentru un viitor tratament sau pentru experimente [30];
  • se cunosc cazuri în care embrionii în exces sunt utilizaţi pentru obţinerea de produse cosmetice; alţii sunt păstraţi prin congelare, fiind o rezervă pentru alte nereuşite ale procreaţiei asistate [31].

 

Rezultate

  • rata sarcinii este de 12-19% prin metoda FIV-ET;
  • sarcinile ectopice după ET (embriotransfer), au loc în proporţie de 4-5%;
  • rata sarcinii creşte cu numărul de embrioni transferaţi, dar creşte şi numărul de sarcini multiple;
  • riscul naşterii premature (26-28 săptămâni) este de 12,8%;
  • procentul de operaţii cezariene în FIV este de 45-55%;
  • mortalitatea perinatală în FIV este de 45/1000 naşteri în Australia, 27 în Marea Britanie etc.;
  • procentul malformaţiilor congenitale în FIV nu diferă faţă de cel al populaţiei generale [32].

 

Concluzii

1). Rata de eşec în FIV

Dr. Claudia Kaminski (medic ginecolog din Germania, preşedintele mişcării „Dreptul la viaţă”), la Conferinţa Internaţională Pro-Life din 10-12 octombrie 2002 de la Viena, intitulată „Medicul încearcă să ia locul lui Dumnezeu – Rătăcirile Medicinii Moderne”, relatează despre un studiu realizat în 26 de Centre de diagnostic de preimplantare din Europa, Australia şi SUA în perioada 1993-2000 la 886 de perechi care au recurs la FIV, unde s-au constatat următoarele:

  • s-au născut 162 de copii din 123 de sarcini (multe fiind gemelare);
  • au fost folosite 47 de ovule fecundate pentru fiecare naştere, deci pentru cele 162 de sarcini s-au fertilizat artificial 9102 de embrioni!
  • în total, s-au creat pe cale artificială 9102 de embrioni, dintre care s-au născut doar 162 de copii, deci un procent de 1,8% (rata de eşec fiind de 98,2%);
  • în 132 de cazuri, s-au făcut alături de diagnosticul de preimplantare şi alte metode invazive şi s-au constatat şi embrioni bolnavi. Astfel, s-au făcut 7 avorturi terapeutice timpurii, în primele 3 luni de sarcină, şi alţi 9 copii au fost practic distruşi în timpul gravidităţii printr-o tehnică numită „reductivă”. Alţi 2 copii au murit în timpul sarcinii. S-au născut şi 2 copii bolnavi. Deci, 18 copii au murit din cei 132, un procent de 13%; una dintre mame a avut 5 embrioni, dintre care au fost „reduşi”2; la altă mamă, care a avut 3 embrioni, s-a făcut o „reducere”, rămânând cu 2 copii, dar a făcut o infecţie în săptămâna a 22-a de sarcină şi i-a pierdut şi pe ceilalţi 2 [33].

În perioada 1989-1999, în Marea Britanie, peste 70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei FIV, născându-se 8.300 de copii pe această cale în aceeaşi perioadă. Literatura medicală prezintă aceste situaţii mult mai optimist [34].

2.) Efecte negative pe termen lung asupra femeilor care recurg la procedura FIV

Un studiu din 1993, efectuat de Universitatea Stanford, sugera că femeile cărora li se administrează medicamente pentru fertilitate, necesare în metoda FIV, erau supuse unui risc de 3 ori mai mare de a face cancer ovarian [35].

„S-a constatat o rată crescută a unor boli precum diabet zaharat şi preeclampsia (o HTA gravă care duce rapid la comă şi la moartea mamei). De asemenea, creşte rata sarcinilor multiple, în mod normal există un procent de 1,2% al sarcinilor gemelare, dar, prin FIV, acesta creşte de 20 de ori! Iar în 3% din cazuri există tripleţi. Doar în Germania în ultimii 20 de ani s-au născut 9.000 de gemeni. O femeie poate purta, în mod normal, doar un copil, cu puţine excepţii mai mulţi. De aceea, FIV a dus la mari riscuri în cazul sarcinilor multiple (diabetul zaharat, preeclampsia, depresii nervoase etc.)” [36].

3). Copiii creaţi prin FIV pot fi bolnavi?

Prin diagnosticul de preimplantare, se distrug şi multe aşa-numite celule „cu potenţial letal”; aceste celule se pot distruge mai ales în stadiul de morulă (embrion cu 8-10 celule); FIV duce frecvent la apariţia unei boli cum ar fi mucoviscidoză, boală letală în timp, dar şi la multe malformaţii, deoarece sunt distruse şi celule sănătoase [37].

Dr. Wilke ne arată date asemănătoare, foarte îngrijorătoare: „în naşterile prin FIV au fost înregistrate handicapuri majore congenitale în proporţie de 2,2% în comparaţie cu 1,5% în concepţiile normale. Din 633 de embrioni concepuţi „in vitro” de către cea mai bună echipă în domeniu, sub conducerea dr. Alan Trounson, doar 45 sau 7% din embrioni au trăit până la naştere. Adică a existat o pierdere de embrioni de 93% sau 12 din 13 embrioni au murit. Printre copiii născuţi prin FIV, există de şase ori mai multe cazuri de transpoziţie cardiacă faţă de media naţională şi de cinci ori mai multe cazuri de spina bifida. Decesele la naştere şi decesele în primele trei luni de la naştere depăşesc de trei ori media naţională” [38].

4). Ce se întâmplă în sarcinile multiple?

Sarcinile multiple realizate prin FIV implică şi reducţia embrionară; asta înseamnă că mulţi embrioni sunt eliminaţi ca să se îmbogăţească şansele de supravieţuire a unuia sau a doi embrioni; actul de eliminare din organism în mod programatic a unor embrioni reprezintă un avort, un homicid [39]. Frecvent, apar depresii nervoase la mamă după aceste ucideri [40].

 

Aspecte morale ale FIV. Un răspuns etico-spiritual la problema infertilităţii

Fecundarea in vitro e inacceptabilă prin însuşi faptul că se consumă în afara trupului uman; suprimarea embrionilor supranumerari este o crimă, ca şi avortul [41].

Prof. H. Tristran Engelhardt, în cartea „Fundamentele bioeticii creştine”, arată problema morală a producerii în exces de embrioni: „cea mai evidentă chestiune morală pusă în joc de fertilizarea in vitro e legată de producerea în 'exces' de zigoţi şi de embrionii timpurii care riscă să fie congelaţi sau distruşi”. Îl dă exemplu pe Sfântul Vasile cel Mare care susţine că: „ucigaş este cel ce ucide un embrion neformat sau imperfect, întrucât acesta deşi nu e încă o fiinţă completă, era menit să se desăvârşească în viitor, potrivit succesiunii neapărate a legilor firii” [42].

„Începutul fiinţei umane se petrece deci, prin unirea nu doar biologică, ci şi spirituală a părinţilor prin legătura căsătoriei. Un act de procreare lipsit de expresia fizică este privat de comuniunea interpersonală dintre cele două corpuri fizice. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi deplinul dăruirii celor două persoane, de aceea, substituirea actului corporal cu tehnica determină o reducere a lui la simplitatea unui gest tehnic. Fertilizarea extracorporală a fost astfel asimilată cu fecundarea extraconjugală. Părinţii sunt doar o terminologie în cazul fertilizării in vitro. Cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin sau o echipă de străini, în locul cuplului. Din acest motiv, se înţelege de ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii ca unica modalitate demnă de procreare umană” [43].

Părintele Juvenalie ne oferă un răspuns moral-spiritual la această problemă: „atunci când soţii se găsesc în imposibilitatea de a aduce pe lume un fiu, tradiţia ne învaţă că ei nu sunt lipsiţi cu totul de posibilitatea de a-şi desfăşura şi aplica vocaţia lor de părinţi, inerentă tainei căsătoriei şi că pot apela la adopţie sau înfiere, angajându-se cu această ocazie să găzduiască şi să înconjoare cu dragoste şi dăruire copilul care le este oaspete, ca şi cum ar fi rodul pântecelui lor” [44].

 

Alte aspecte ale fertilizării in vitro

FIV, ea însăşi o metodă imorală, a deschis din nefericire drumul şi spre alte metode cu totul imorale, precum donarea de ovule, donarea de embrioni, surogatul, experienţe pe embrioni etc.

1). Donarea de ovule

Cuplurile purtătoare de boli genetice sau anomalii cromozomiale au dreptul de a cere donare de oocite; diagnosticul prenatal permite cuplurilor să recurgă la FIV, biopsia embrionului preimplantat şi transferul de embrioni „normali” [45].

Surse de oocite donate:

  • nu se folosesc donorii în vârstă din cauza riscurilor anomaliilor genetice;
  • donorii sunt voluntari, adică femei care doresc să ajute pacientele necunoscute sau prietenele. Donatori pot fi şi femeile sterilizate prin legarea trompelor uterine;
  • donarea de la o rudă (soră sau altă rudă foarte apropiată) permite recipienţilor să aleagă cine va da materialul genetic pentru copil şi permite donorilor să cunoască sau nu copilul în urma tratamentului [46];
  • după FIV, pot rămâne oocite în exces pe care cuplurile le pot dona altor cupluri străine [47];
  • donatoare „profesioniste” sunt cele care îşi vând oocitele; acest fapt este interzis în unele ţări, în scopul prevenirii exploatării comerciale şi din respect pentru demnitatea umană; în SUA, plata oocitelor donate este permisă legal cu scopul compensării morale a efortului, timpului şi riscului asumat de donori [48];

Statutul legal al copilului rezultat după donare de oocite este clar în unele ţări dar nesigur în altele; decizia de a spune sau nu copilului despre originea sa genetică aparţine familiei [49].

2). Donarea de embrioni

Transferul de embrioni este o formă a reproducerii asistate implementată la cuplurile la care ambii parteneri sunt subfertili [50]. Unic în această formă de reproducere asistată este că se transferă un embrion unui cuplu cu care acesta nu are nicio legătură genetică [51].

Cazurile la care se indică transferul de embrioni sunt: purtători de boli genetice sau anomalii cromozomiale; insuccesul repetat al FIV; partener subfertil (insuficienţă testiculară primară sau afecţiuni genetice) şi femei cu insuficienţă ovariană primară, insuficienţă ovariană secundară chimioterapiei, radioterapiei [52].

Donorii de embrioni sunt cupluri care au efectuat cicluri de fertilizare in vitro (FIV) şi au embrioni în plus crioprezervaţi (congelaţi).

3). Mama-surogat

Când un cuplu îşi doreşte copii, dar femeia nu poate menţine o sarcină din motive de boli uterine (absenţa uterului, uter operat şi scos din diferite motive de boală), el recurge la o gazdă surogat.

Prin metoda FIV se vor „crea embrioni” cu bagajul genetic al cuplului; apoi embrionii vor fi transferaţi la o gazdă.

Femeia care primeşte aceşti embrionii creaţi de un cuplu prin metoda FIV (prin mixarea ouălor cu sperma soţului) se numeşte gazdă surogat sau gazdă; mama surogat trebuie să fie sănătoasă, să aibă sub 38 de ani şi să aibă cel puţin un copil [53].

Comentarii:

FIV omoloagă se referă la situaţia în care concepţia se realizează între cei doi gameţi (ovul şi spermatozoid) provenind de la părinţii biologici. FIV heteroloagă se referă la situaţia în care intervine şi a treia persoană. Putem avea trei situaţii distincte: a). când este folosit un oocit (donare de ovul) provenind de la un donor, iar copilul va avea genele tatălui biologic şi genele donorului; b). când se recurge la o mamă gazdă (surogat) care va purta embrionii unui cuplu, iar copilul va avea genele ambilor părinţi, fiind, însă, „găzduit” de mama surogat; c). când se face transferul unui embrion străin unei mame (cuplul primitor), care nu are nicio legătură genică cu acest copil[54]. Aceste situaţii pun anumite probleme de natură etică:

  • statutul cuplului este ameninţat de două ori: întâi prin interferenţa unei a treia persoane şi, în al doilea rând, prin faptul că fecundaţia se consumă în afara uterului matern [55];
  • identitatea copilului: consecinţele sunt grave şi stranii. Când se face recurs la o bancă de embrioni, care sunt implantaţi după moartea tatălui, vorbim de aşa-zişii „copii de dincolo” (când femeia văduvă doreşte un copil de la soţul mort); dacă se face recurs la o bancă de spermă şi se nasc mai mulţi copii de la acelaşi donator, aceştia riscă să devină consangvini dacă se vor căsători între ei, neştiind că sunt fraţi după un părinte [56];
  • mamele surogat: situaţia copilului este complicată – în timp ce moşteneşte patrimoniul genetic de la două persoane care sunt părinţii biologici, el este hrănit şi „adăpostit” în uterul altei femei, mama surogat sau gazdă [57]; mama surogat, după naştere, trebuie să abandoneze copilul permiţând astfel părinţilor biologici să-l înfieze, după ce aceştia l-au luat în îngrijire ca asistenţi sociali. Abandonul însă este restrictiv, se pedepseşte după lege, iar o femeie sau un bărbat, dacă nu sunt căsătoriţi, nu-l pot înfia. Nu avem date despre felul în care sunt rezolvate aceste dileme în România pe fondul unei lipse a legislaţiei în domeniul fertilizării artificiale [58].

 

FIV şi experimentele pe embrioni. Inginerie genetică

Legislaţia unor state aprobă utilizarea embrionilor şi chiar şi a feţilor obţinuţi prin avort spontan sau provocat în scopuri experimentale. Motivaţiile sunt două: embrionilor umani li se neagă caracterul uman şi se invocă raţiuni de tip ştiinţific „terapeutic”[59].

O parte din embrionii în exces şi congelaţi sunt cedaţi laboratoarelor de cercetare şi pot fi folosiţi pentru obţinerea, prin clonare terapeutică, de ţesuturi sau organe de rezervă, necesare operaţiilor de transplant [60].

„Prin inginerie genetică, se înţelege ansamblul de tehnici prin care omul intervine asupra codului genetic. [...]. Eventuale schimbări ale codului genetic care trebuie înţeles ca un patrimoniu al întregii omeniri, presupun schimbări care ar putea afecta în timp generaţii întregi. Toate tehnicile uzuale, specifice ingineriei genetice, urmăresc transferul unei informaţii genetice noi în structura celulară a unei fiinţe vii. Este vorba de recunoaşterea şi izolarea unor gene care determină diverse boli genetice urmărindu-se prevenirea lor sau se opreşte evoluţia şi transmiterea lor la urmaşi [...]. Hărţile genetice permit localizarea genelor, a cromozomilor şi a enzimelor. Acestea sunt necesare pentru localizarea genelor asociate cu anumite maladii [61].

Toate cercetările şi aplicaţiile din domeniul genetic ar trebui să fie orientate în sensul salvării vieţii şi identităţii genetice a oricărui individ uman. Alterarea patrimoniului genetic al unei persoane, pericol care a devenit iminent, reprezintă o gravă ofensă adusă umanităţii şi se cuvine să fie înţeleasă ca un semn al dominaţiei omului asupra altui om [62].

 

Extrase din lucrarea "Îndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita" de dr. med. Christa Todea Gross şi pr. prof. dr. Ilie Moldovan. Disponibilă integral aici.

 

Anexa: Ortodoxia și tehnologiile reproductive moderne

 


Note:

[1] Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi etica începuturilor vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 180;
[2] Dr. Denisa Marina Protopopescu, Infertilitatea. Fertilizarea in vitro şi reproducerea asistată, Editura Meteora Press, Bucureşti 2001, p. 284;
[3] Ibidem, p. 289;
[4] Ibidem, p. 291;
[5] Ibidem, p. 289;
[6] Ibidem, p. 292;
[7] Ibidem;
[8] Ibidem, p. 289;
[9] Ibidem, pp. 300-301;
[10] Ibidem, pp. 302-304;
[11] Ibidem;
[12] Ibidem, p. 304;
[13] H. Tristram Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 337;
[14] Cristina Gavrilovici, Introducere în Bioetică, Editura Junimea, Iaşi, 2007, p. 84;
[15] Dr. Denisa Marina Protopopescu, op. cit., Ibidem, p. 305;
[16] Ibidem, p. 306;
[17] Ibidem, p. 307;
[18] Ibidem, p. 322;
[19] Ibidem, p. 318;
[20] Denisa Protopopescu, op. cit., p. 323;
[21] Mariela Militaru, op. cit., p. 41;
[22] Denisa Protopopescu, op. cit., pp. 323-324;
[23] Dr. Claudia Kaminski, Conferinţa Internaţională Pro-Life din 10-12 octombrie 2002 de la Viena, intitulată Medicul încearcă să ia locul lui Dumnezeu – Rătăcirile Medicinii Moderne;
[24] Ibidem, pp. 307-308;
[25] Ibidem;
[26] Denisa Protopopescu, op. cit., p. 308;
[27] Ibidem; pp. 308-310;
[28] Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, O viziune asupra vieţii, Editura Provita Media, Bucureşti, 2003, p. 76;
[29] Ibidem;
[30] Ibidem, p. 77;
[31] Ibidem;
[32] Denisa Protopopescu, op. cit., pp. 311-312;
[33] Dr. Claudia Kaminski, op. cit.;
[34] Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., p. 76;
[35] Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 110;
[36] Dr. Claudia Kaminski, op. cit.;
[37] Ibidem;
[38] Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., pp. 110-111;
[39] Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., p. 77;
[40] Dr. Claudia Kaminski, op. cit.;
[41] Părintele Juvenalie, op. cit., p. 203;
[42] H. Tristram Engelhardt jr., op. cit., p. 339;
[43] Cristina Gavrilovici, op. cit., p. 84;
[44] Părintele Juvenalie op. cit., p. 203;
[45] Ibidem, p. 331;
[46] Ibidem, p. 332;
[47] Ibidem;
[48] Ibidem;
[49] Ibidem, p. 334;
[50] Ibidem, p. 335;
[51] Ibidem;
[52] Ibidem;
[53] Ibidem, pp. 336-337;
[54] Ibidem, p. 197;
[55] Ibidem, p. 197;
[56] Ibidem, p. 198;
[57] Ibidem, p. 199;
[58] Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., pp. 78-79;
[59] Părintele Juvenalie; op. cit., p. 200;
[60] Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., p. 76;
[61] Ibidem, p. 83;
[62] Ibidem, p. 84.

 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

Sprijină această activitate printr-o donație!

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice "Asociaţia PRO VITA pentru Născuţi şi Nenăscuţi" - filiala București. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography