Trei ani împreună cu Așezământul social „Sf. Arhangheli” din Slobozia/Giurgiu Imprimare
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 00:00

Dragi prieteni!

La finalul lunii octombrie 2012 ne-am angajat să sprijinim activitatea filantropică de la Așezământul social „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna giurgiuveană Slobozia, fondat și condus de preotul Valentin Ștefan și de soția sa, Veronica.

Acest parteneriat a produs roade minunate, pentru care cu umilință îi aducem laudă lui Dumnezeu și le mulțumim oamenilor darnici și inimoși care au contribuit la ele.

Ce ne-am propus prin această colaborare?

Noi nu desfășurăm servicii de asistență socială „cu cazare” întrucât am ales să ne concentrăm pe direcțiile în care mișcarea pentru viață din România era deficitară: advocacy, juridic, educație și prevenție, activități de consiliere, lobby și expertiză etc. În dorința de a rămâne implicați în activitatea social-umanitară, am sprijinit câțiva ani centrele de la Valea Plopului/Screzii ale Asociației PRO VITA, a cărei filială suntem. Apoi am fost chemați de Dumnezeu să ajutăm un centru social mai nou, mai puțin cunoscut dar, la fel, în mare nevoie de sprijin: „Sfinții Arhangheli”, care găzduiește mame cu copii, în principal victime ale violenței domestice.

Realizări 2012-2015

La ora acestui bilanț vedem că, prin ajutorul dat de finanțatorii noștri, am împlinit următoarele lucrări și servicii în beneficiul Așezământului „Sfinții Arhangheli”:

  • Recondiționare și îmbunătățire centrală termică și sistem de încălzire (2012-2013), 50.000 lei
  • Combustibil centrală termică 4 ierni (2012-2015), 46.348 lei
  • Renovare 8 camere-dormitor (2012-2013), 3.000 lei
  • Energie electrică (2014-2015), 22.048 lei
  • Materiale de construcție pentru adăpostul de animale (2014-2015), 26.340 lei
  • Alte materiale de construcție (2014), 1.472 lei
  • Pâine 11.083 lei

TOTAL 160.291 LEI (din care în 2015 - 49.635 lei)

Este puțin sau mult?

Lăsăm aprecierea la discreția voastră. Noi credem că este… un bun început! Care, evident, n-ar fi fost posibil fără voi.

Cum poți contribui?

Dacă ai bunăvoință și dragoste, fie că ești un simplu angajat, fie că ești directorul sau administratorul unei societăți comerciale, ajutorul tău este neprețuit. Fă o donație sau o sponsorizare!