Scrisoare deschisă referitoare la predarea religiei în școlile publice
Marţi, 09 Octombrie 2012 08:09

Mai multe organizații non-guvernamentale au trimis o scrisoare ministrului Educației, prin care avertizează asupra atacurilor contra predării religiei în școli, atacuri camuflate sub diverse motive „umaniste”. Grija față de sănătatea psihică a elevilor este o diversiune a unor grupări care urmăresc marginalizarea actului de credință în societate și o agendă seculară agresivă, coordonate de atei militanți precum Mircea Toma sau Emil Moise.

Redăm integral mai jos conținutul acestei scrisori.

 

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației

Referitoare la predarea religiei în școlile publice și la atacurile asupra acesteia

București, 6 octombrie 2012

Stimată Doamnă Ministru Ecaterina Andronescu,

Organizaţiile noastre își manifestă îngrijorarea pentru atacurile repetate față de predarea religiei în instituțiile publice de învățământ, atacuri orchestrate de organizații care au ca unică rațiune de a fi marginalizarea actului de credință în societate și impunerea agendei ideologice secular-ateiste.

De ani buni, la fiecare debut de an școlar, aceste organizații, care, deși nu au reprezentativitate reală, se pretind a fi „reprezentanți ai societății civile”, încearcă pe toate căile posibile nu numai eliminarea simbolurilor religioase din școli, ci și eliminarea predării religiei, în paralel cu promovarea secularismului agresiv și a unei pretinse „toleranțe” față de anumite categorii „discriminate” religios.

Noua solicitare de modificare a manualelor de religie, despre care am aflat din presă joi 4 octombrie 2012, este o altă diversiune: întrucât nu au reușit să obțină modificarea legii în sensul dorit (eliminarea orei de religie), secular-ateiștii urmăresc să facă practic inutilă predarea acestei materii prin transformarea cursului de religie într-unul de istorie călduță, din care să fie scoase referirile la sistemul de valori tradiționale, moral-religioase. Cei în cauză își motivează acțiunile prin pretinsa grijă față de copiii îndoctrinați cu o „religie intolerantă și agresivă”, însă ei înșiși promovează o agendă ideologică agresivă și realmente intolerantă la adresa persoanelor cu convingeri moral-religioase.

Am aflat, de asemenea, cu stupoare despre o tentativă, de inspirație bolșevică, de intimidare a directorilor de școli, amenințați cu plângeri penale pentru vini închipuite privind modalitatea de organizare a orelor de religie. Dorim să vă informăm și vă rugăm să transmiteți celor vizați, că vă oferim asistență juridică gratuită prin juriștii și avocații noștri. De altfel, vă reamintim că în urmă cu 6 ani am avut o astfel de colaborare de succes. Atunci a avut loc o încercare de îndepărtare a simbolurilor religioase din școli, coordonată de aceleași persoane, cu sprijinul unei instituții a statului (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării). Spre meritul comun, ministerul pe care îl conduceți și organizațiile noastre au reușit contracararea în instanță a acestui atac.

Ne afirmăm convingerea că predarea religiei în școli, evident cu respectarea deplină a libertății de opțiune și de convingere a reprezentanților legali ai minorilor, este stringent necesară în perioada actuală, de accelerată dezintegrare socială, în care copiii și tinerii sunt lipsiți de modele și de repere morale reale. Rămânem dispuși la dialog și vă rugăm pe această cale să ne considerați partenerii ministerului și ai dvs. personal în orice demers onest pentru ridicarea calității actului educațional și spre beneficiul societății în general.

Cu prețuire deosebită,

Alianța Familiilor din România, prin Bogdan Mateciuc
Asociația PRO VITA Fil. București, prin Bogdan Stanciu
Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, prin Virgil Vlăescu
Asociația Familiilor Catolice din România, prin Iulian Oanță
Asociația „Ortodoxia Tinerilor”, prin Claudiu Bălan
Asociația WorldTeach, prin Beniamin Lup
Alianța pentru Demnitate Națională, prin Iulian Capsali
Asociația „Rost”, prin Claudiu Târziu
Asociația Civic Media, prin Victor Roncea
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române, Filiala Iaşi, prin Margareta Vlad
Asociația de Științe Etnologice din România
Asociaţia „Alexandu Lăpuşneanu”, Iaşi, prin Aurica Ichim
Asociaţia Communio, Iaşi, prin Eugenia Burdea
Asociaţia „Dialog pentru Dezvoltare”, Iaşi, prin Isabela Cioata
Fundația Națională pentru Dezvoltare Comunitară, Iași, prin Dana Răileanu
Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina, prin Florin Cramariuc
Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţului, prin Costi Lungu
Asociaţia „Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti” Alba, prin Petruța Pop

 

Sprijină activitatea PRO VITA printr-o donație!

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography