Ecograful de la Filantropia - în slujba vieţii sau a morţii?
Joi, 18 Februarie 2010 00:00

Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi - Filiala Bucureşti a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la spotul campaniei umanitare "Poţi salva zilnic 5 copii care se nasc cu malformaţii", campanie organizată de ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala Bucureşti şi Fundaţia "O lume mai bună". Prin campanie se urmăreşte strângerea sumei de 80.000 Euro în vederea achiziţionării unui ecograf performant destinat Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Filantropia" din Bucureşti.

Pro-vita consideră ca spotul induce publicul în eroare prin menţionarea, în rândul bolilor care s-ar putea ameliora sau vindeca după depistarea lor intrauterină cu ajutorul acestui ecograf, a Sindromului Down, nevindecabil.

Sesizarea asociaţiei se referă şi la un reportaj tv difuzat la postul public TVR 1, în care un medic de la Spitalul Filantropia a declarat că ecograful va fi folosit în primul rând pentru depistarea handicapurilor şi malformaţiilor grave ale copiilor precum şi a Sindromului Down, cazuri în care, conform declaraţiei medicului, "se recomandă întreruperea sarcinii".

"Recunoaştem şi înţelegem faptul că prin achiziţionarea acestui aparat se pot depista şi opera intrauterin, în timp util, malformaţii care altfel ar determina handicapuri definitive sau chiar moartea, după naştere. Nu contestăm, aşadar, utilitatea în sine a aparatului şi nici a campaniei. Însă considerăm că spotul publicitar, care face referire la 'salvare', induce în eroare cel puţin în cazul expres menţionat mai sus, al copiilor suspecţi de Sindrom Down. Nu înţelegem cum avortarea recomandată de echipa de medici de la Spitalul Filantropia reprezintă o modalitate de a salva un copil suferind de această boală."

Mai considerăm şi că reportajul TVR menţionat este umilitor şi degradant prin sugestia (chiar şi voalată) că incompleta dezvoltare intelectuală a celor afectaţi de Sindromul Down ar fi un motiv pentru ceea ce este, în fapt, o acţiune eugenică specifică societăţilor totalitare - eliminarea celor bolnavi.

"Legea românească (prin noul Cod Civil) interzice practicile eugenice, iar dreptul la viaţă este un drept natural şi necondiţionat de nici un fel de alt atribut sau calitate dobândită. El ar trebui să fie inviolabil în orice situaţie", se menţionează în sesizarea către CNA.

"Faptul că nu este aşa şi că probleme atât de sensibile sunt tratate într-un astfel de mod - pe care îl găsim iresponsabil - reflectă profunda ipocrizie a societăţii contemporane, care cheltuie sume uriaşe pe campanii aşa-zis 'de integrare a persoanelor cu handicap' când, în fapt, caută cu orice preţ eliminarea lor în perioada de maximă vulnerabilitate, adică înainte de naştere."

O copie a sesizării urmează să fie înaintată spre informare organizatorilor campaniei umanitare dar şi Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap, Colegiului Medicilor, Asociaţiei Caritas Bucureşti (care desfăşoară proiectul "Sindrom Down") şi Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, a căror "tăcere asurzitoare" ne miră. Chiar să nu fi observat nimeni nimic?

Puteţi citi sesizarea adresată CNA aici.

Actualizări:

Primul răspuns al Consiliului Naţional al Audiovizualului conţine un punct de vedere solicitat de acesta Ministerului Sănătăţii. În adresa nr. 4418/30.03.2010, Ministerul dă dreptate sesizării Pro-vita, precizând: "Protejarea şi respectarea demnităţii umane, inclusiv a persoanelor cu handicap reprezintă un principiu inalienabil; în acest context, dacă aspecte din sesizare sunt absolut exacte, înseamnă că spotul a fost realizat de neprofesionişti care nu cunosc sau ignoră normele de etică profesională şi deontologie medicală; din acest motiv considerăm că difuzarea spoturilor publicitare cu temă medical ar trebui avizată  de experţi în domeniu."

Pro-vita a trimis o nouă scrisoare către CNA.

Al doilea răspuns al Consiliului Naţional al Audiovizualului

Precizări suplimentare din partea Pro-vita

 

Sprijină activitatea PRO VITA printr-o donație!

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography