Al şaselea congres al Mişcării Politice Creştine Europene Imprimare
Duminică, 30 Mai 2010 00:00

Preşedintele Asociaţiei Pro-vita Bucureşti, dl. Bogdan Stanciu, a participat, între 27 şi 29 mai, la Bruxelles, la al 6-lea congres internaţional al Mişcării Politice Creştine Europene (ECPM). Membrii, asociaţii şi simpatizanţii ECPM au discutat despre "relevanţa politicii creştine în secolul XXI".

Printre vorbitori s-au numărat Gert-Jan Segers (director al Institutului Ştiinţific al Uniunii Creştine din Olanda), senatorul Ronan Mullen (Irlanda), David Fieldsend (preşedintele Care for Europe) şi Benjamin Harnwell (preşedintele Institutului Dignitatis Humanae).

Mişcarea Politică Creştină Europeană este o asociaţie politică de partide şi organizaţii de orientare creştin-democrată, active la diferite nivele în întreaga Europă. ECPM nu este afiliată la nici unul dintre grupurile din Parlamentul European. Pro-vita Bucureşti este din 2009 membru asociat al acestei organizaţii, păstrându-şi caracterul non-partinic statutar. Din România mai fac parte din ECPM: Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Uniunea Bulgară din Banat, ca partide politice, WorldTeach Association, Centrul Areopagus şi Fundaţia Română pentru Democraţie ca membri asociaţi.