Manifestari-conferinte
Documentarul „Eliberați China: Curajul de a crede” a fost prezentat în premieră în România Imprimare Email
Duminică, 20 Octombrie 2013 00:00

Epoch Times România și Pro-vita București au prezentat sâmbătă, 19 octombrie, premiera documentarului „FREE CHINA: The courage to believe” - „ELIBERAȚI CHINA: Curajul de a crede”. Evenimentul a avut loc la sala mică a Cinematografului Patria din București.

„ELIBERAȚI CHINA” este un film documentar multipremiat, regizat de Michael Perlman, care tratează persecuția religioasă în regimul totalitar chinez, cu accent pe reprimarea în masă a mișcării Falun Gong, începând cu anul 1999.

După film a avut loc o discuție moderată de Adrian Sturdza, editorul Epoch Times România, și de Bogdan Stanciu, președintele filialei București a Asociației Pro-vita.

Ca practicant Falun Gong, dl. Sturdza a vorbit despre scurta sa experiență ca victimă a sistemului represiv chinez. Nu a fost ocolit nici subiectul expoziției itinerante „Human Body” - „Corpul Uman”, recent plecată din România. Organizatorii sunt în comun de acord că această expoziție folosește cel mai probabil cadavrele unor membri Falun Gong torturați și uciși de poliția chineză sau folosiți ca bancă de organe și apoi vânduți, pentru a fi expuși într-un mod macabru, în scopul obținerii de profit. Au fost aduse în discuție, din perspectiva jurnalistică și civică, și relațiile între guvernele român și chinez.

Au fost citite câteva pasaje din cartea „Nouă comentarii despre Partidul Comunist” publicată de Epoch Times și tradusă și în limba română. Cartea dezvăluie natura genocidară a regimului comunist chinez și crimele în masă săvârșite în numele unei ideologii antiumane. De asemenea, a fost anunțată apariția volumului „Organele Statului”, disponibil în curând prin eforturile aceleiași rețele de presă „Epoch Times”, pe tema recoltării de organe pentru piața neagră de către autoritățile chineze, de la deținuții politici din această țară.

La final, organizatorii au invitat publicul la următoarea premieră, cea a documentarului „Este o fată!” („It's a girl!”). De asemenea un film pe tema drepturilor omului, „Este o fată!” prezintă un alt subiect arzător, dar ignorat de publicul larg: genicidul, adică genocidul împotriva fetelor și preferința pentru băieți în state mari ale Asiei, precum China și India.

 
Vive la France! Et la Famille! Manifestație de solidaritate cu mișcarea franceză pentru familie Imprimare Email
Duminică, 14 Iulie 2013 00:00

Câteva zeci de cetățeni francezi, împreună cu două organizații românești, Asociația „Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi” - filiala din București și Fundația „Ioan Bărbuș”, au organizat astăzi un miting de solidaritate cu La Manif Pour Tous din Franța, mișcare masivă de protest împotriva legiferării căsătoriilor homosexualilor, lege care are drept consecință încălcarea drepturilor copiilor prin “producția” și plasarea lor unor cupluri homosexuale.

Din comunicatul de presă al protestului din București: „Legea Taubira din Franța deschide, între altele, ușa recurgerii la procrearea asistată medical și la mame purtătoare spre a furniza copii „familiilor” de homosexuali. Acești copii vor fi „fabricați” din start fără șansa de a avea tată și mamă – lăsând la o parte faptul că procedurile medicale implicate în acest demers ridică grave probleme morale în ceea ce privește respectul datorat vieții, integrității fizice și demnității tuturor ființelor aparținând speciei umane.”

Galerie foto

Citiți mai jos pentru a afla mai multe despre legea Taubira, protestele din Franța și reacția violentă a autorităților franceze.

Citeşte mai mult...
 
„Împreună să stopăm infracţiunile din şcoli” Imprimare Email
Vineri, 05 Aprilie 2013 18:13

ÎMPREUNĂ SĂ STOPĂM INFRACŢIUNILE DIN ŞCOLIPro-vita București este unul din partenerii programului „Împreună să stopăm infracţiunile din şcoli”, lansat astăzi, la Palatul Parlamentului, de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA).

Proiectul vizează, în principal, combaterea fenomenului infracţional juvenil şi a comportamentelor violente în şcoli, prin conştientizarea elevilor în ceea ce priveşte valorile ocrotite de lege, precum şi riscurile şi consecinţele la care se expun prin încălcarea normelor legale.

Partenerii acestui program desfășurat sub patronajul lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, sunt Agenția Națională Antidrog, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Primăria Sectorului 4, Poliția Locală, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Asociația Pro-Vita - filiala București.

Proiectul presupune crearea unei interacţiuni între elevi, pe de o parte şi specialişti din toate domeniile implicate în combaterea infracţionalităţii juvenile, pe de altă parte, privind cauzele, formele de manifestare, riscurile şi consecinţele săvârşirii de fapte penale de către minori.

Pe parcursul derulării programului, elevilor participanți le vor fi distribuite materiale informative elaborate de organizațiile partenere și instituții ale statului implicate în combaterea infracționalității juvenile, precum și „Minicodul penal al adolescentului” – material elaborat de ADSA.

Inițiativa va fi implementată începând cu luna aprilie 2013, când va fi lansată etapa pilot (14.04.2013 – 30.05.2013), urmând ca din anul şcolar 2013-2014 să fie derulat în fiecare an. Grupul-țintă îl reprezintă elevii din clasele VIII-X.

 
„Iubește-i pe amândoi - mama și copilul!” Cronica Marșului pentru Viață 2013 Imprimare Email
Luni, 25 Martie 2013 00:00

Mesajul Marșului pentru Viață din anul acesta: „Iubește-i pe amândoi - mama și copilul!”. Relatări din alte orașe la www.marsulpentruviata.ro

Peste 500 de oameni au participat, sâmbătă, 23 martie a.c., la Marșul pentru Viață de la București. Sub îndemnurile: „Iubește și mama și copilul!” și „Asumă, adoptă, ajută!”, organizații provita, studenți, medici, familii cu copii și oameni de toate vârstele s-au adunat în fața Cercului Militar, pentru a lua parte la manifestație. Am remarcat, în primul rând, foarte mulți tineri, care au venit să susțină Marșul pentru Viață, aflat deja la a treia ediție.

Marșuri asemănătoare au avut loc în alte 29 de orașe ale României. La București, dar și la Timișoara, Cluj, Iași, Buzău, Oradea, Tulcea - ca să numim doar câteva dintre localități - s-a desfășurat cel mai mare eveniment public în apărarea vieții din România.

Organizatorii au făcut apel la implicarea fiecăruia dintre noi în sprijinul femeilor însărcinate, care au nevoie de ajutorul și de susținerea noastră. După cum se spunea în Manifestul lansat înaintea evenimentului, „dragostea și compasiunea față de mamă și copilul ei reprezintă cea mai frumoasă formă de implicare socială și civică”.

Participanții au purtat pancarte cu următoarele mesaje: „Viaţa începe din momentul concepţiei”, „Avortul nu te face neînsărcinată, ci te face mama unui copil mort”, „Toți copiii au dreptul la viață!”, „Regret avortul pe care l-am făcut”, „Suntem generația pentru Viață”, „Este un copil, nu o alegere”.

Cu bucurie am observat la această ediție a Marșului de la București mulți membri ai organizației „Studenți pentru Viață”. M-am gândit că prin ei se văd roadele cuvintelor lăsate lumii noastre de către poetul creștin Ioan Alexandru. El a înființat prima organizație Pro Vita din România, alături de Părintele Nicolae Tănase, imediat după revoluție. Acești tineri fac parte din generația ai cărei părinți s-au hrănit din minunatele gânduri ale poetului. Au trăit în jurul lui, în anii grei de dinainte de 1989, l-au ascultat și i-au pus în viață gândurile.

Alexandra Nadane, președinta acestei organizații, a făcut o mărturisire în acest sens: „Noi suntem generaţia nou-născută a mişcării pro-vita din România”. Ea a mai adăugat: „Fiecare poate și este chemat să sprijine femeia şi copilul. Fiecare femeie în criză de sarcină are familie, prieteni, vecini, colegi. Să nu o lăsăm singură cu teama zilei de mâine!”

Una din ideile susținute fie prin cuvintele scandate, fie prin cuvântările ținute la sfârșitul evenimentului, a fost: „Iubește-i pe amândoi – mama și copilul!”. Roxana Puiu, psiholog la Asociația Pro-vita filiala București și totodată unul dintre neobosiții organizatori ai marșului, a afirmat: „O femeie însărcinată se află în cel mai vulnerabil moment al vieții ei. Ea nu are nevoie de avort. Are nevoie de sprijin, încurajare și protecție”.

Nu în ultimul rând, am remarcat prezența unei organizații de medici la acest eveniment, anume, Asociația Medicilor Catolici din București. Astfel, doamna dr. Maria Dunca-Moisin, medic de familie, președinta acestei organizații, a declarat:

„Sunt medic de familie și particip pentru a treia oară la acest marș. De data asta vin cu Asociația Medicilor Catolici din București. […] Știu că există medici care au renunțat cu totul să facă avort. Mi-ar plăcea să se constituie și ei într-o asociație care să se cheme Asociația Medicilor Ginecologi care nu fac avorturi. Aceștia sunt căutați de persoane care doresc să fie îngrijite de ei. Mai sunt medici care nu fac avort în timpul postului și al sărbătorilor. Ne cam sperie puțin gândul acesta, pentru că ne dăm seama că ei realizează ceea ce fac, după care continuă greșeala asta. Dar să avem speranța că și pentru ei este un început”.

Domnia sa și-a exprimat încrederea că mai mulți medici îi vor auzi apelul și se vor alătura susținerii viziunii de apărare a vieții copiilor, de a opri avorturile.

Trebuie să amintesc aici și de apelul făcut în cadrul acestei manifestări de participanți din alte orașe din România. Problema natalității în scădere, care va determina o criză demografică în România, cu mari repercusiuni sociale, o problemă fără răspuns din partea statului, a fost adusă în atenția publică de dna Olimpia Popa, la Marșul pentru Viață de la Tulcea. În contextul acestei viziuni, care ține seama de importanța atitudinii noastre față de mamă și față de copilul nenăscut, domnia sa a afirmat: „...problema natalității este una culturală şi ea ține nu atât de starea financiară cât de atitudinea față de copil, de modul în care omul percepe rolul său în lume.”

Marșul s-a desfășurat pe durata a aproape două ore, cu plecare din fața Cercului Militar, încheindu-se în Parcul Izvor. Din păcate, la manifestarea din acest an de la București nu au participat oameni politici sau oameni care ar putea lua decizii administrative la nivel local sau național. Îmi exprim speranța, la fel ca majoritatea participanților, că aceștia vor auzi, vor înțelege și vor susține mesajele noastre, cele ale viziunii care apără viața, mama și copilul, și vor pune stavilă valului de opinii pro-avort.

cronică de Larisa Iftime, Asociația Provita Media

 
Marșul pentru Viață, anticorp într-o societate bolnavă Imprimare Email
Duminică, 25 Martie 2012 00:00

București, 24 martie - Circa 1000 de persoane, în marea majoritate tineri, au fost prezente azi la „Marşul pentru Viaţă”, la chemarea filialelor bucureștene ale asociațiilor Pro-vita și Darul Vieții. Intrată deja în firesc, manifestarea a avut pentru prima dată o amploare națională, desfășurându-se simultan în 18 orașe ale României.

Scopul „Marșului pentru Viață”, conform organizatorilor, este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii.

În Capitală, acesta este un eveniment la a doua ediţie, organizat de filialele bucureștene ale asociațiilor Provita şi Darul Vieţii. Participanţii s-au întâlnit în jurul orei 12.00, lângă Biserica Kretzulescu. Traseul a fost Calea Victoriei-Parcul Izvor, cu punct final în scuarul din faţa Palatului Parlamentului (Casa Poporului). Au participat familii cu copii, tineri, vârstnici, preoţi de diferite confesiuni, în majoritate fiind afiliaţi la diferite organizaţii cu caracter creştin, care susţin viaţa umană de la concepţie.

Dintre mesajele înscrise pe pancarte sau din cele scandate, remarcăm: „Alege viaţa”, „Nu ucide”, „Spune da vieţii”, „Viaţa începe în concepţie”, „Avortul opreşte o inimă care bate”, „Suntem pentru viaţă”, „Dreptul la viaţă”, „Adevăraţii doctori nu ucid copii”.

Pe timpul marşului, tinerii, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale au împărţit trecătorilor pliante şi fluturaşi cu conţinut informativ despre începutul vieţii şi despre consecinţele tragice ale avortului. Cu ocazia acestui marş, organizatorii au lansat Manifestul Marşului pentru viaţă. Prin acest Manifest, citit public în toate orașele în care a avut loc „Marșul pentru Viață”, se solicită adoptarea unei atitudini şi legislaţii favorabile vieţii şi familiei, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a avortului dintre toate ţările Uniunii Europene și suferă o degradare accentuată a importanței familiei în viața socială.

În Parcul Izvor, în faţa Parlamentului, au luat cuvântul mai mulţi organizatori, precum şi mai mulţi participanţi la Marş. Bogdan Stanciu, din partea Asociaţiei Pro-vita Filiala Bucureşti, a declarat: „Marşul pentru viaţă nu a fost ales întâmplător în apropierea Bunei Vestiri. Maica lui Dumnezeu s-a bucurat mult la aflarea veştii că va avea prunc, deşi era fecioară. Vestea că o familie va avea un copil trebuie să fie o bucurie, nu un gând necurat. În ultimii 50 de ani au fost ucişi 22.178.906 copii prin avort, mai mult decât populaţia de acum a României”. Bogdan Stanciu a mai criticat şi aşa-zisa „educaţie sexuală”, promovată în şcoli de diferite orgnizaţii pro-avort, care nu le oferă elevilor decât acces mai uşor la avort şi contracepţie. „Noi încurajăm o educaţie bazată pe castitate şi pe formarea caracterului la copii.” Participanţilor la marş li s-a sugerat ca, la alegerile din anul acesta, să-i voteze pe acei candidaţi care respectă valorile familiei şi vieţii.

Dr. Daniela Păun, reprezentanta Asociaţiei „Darul Vieţii” Filiala Bucureşti, a declarat: „Situaţia dramatică a avortului din România este şi o moştenire a perioadei comunismului, când lumea a uitat de Dumnezeu”. „În prezent, fenomenul avortului în România este determinat, în mare parte de presiunile industriei avortului, care scoate bani foarte mulţi din avort”. Au mai luat cuvântul, subliniind, în mare parte aceleaşi poziţii, şi alţi participanţi la Marş.

Recentul recensământ al populației a atras atenția publică asupra unui fenomen pe care organizațiile provita și demografii îl semnalează de mult, anume scăderea accelerată a populației, inclusiv pe fondul emigrării, și îmbătrânirea acesteia, ceea ce a cauzat deja un adânc dezechilibru social și financiar.

Legalizarea avortului nu poate fi o soluție pentru niciuna din problemele României, ci dimpotrivă, este una din cauzele principale, au arătat organizatorii în cuvântul de final. Avortul a fost, este și va rămâne mereu un act criminal, prin care se curmă o viață umană deplină. Mai mult, avortul are adesea încă o victimă, femeia, care adesea suferă pentru tot restul vieții consecințe fizice și sufletești.

Conform datelor de la ultimul recensământ, în ultimele două decenii, România a pierdut, numeric, patru milioane de locuitori, iar aproximativ 8 milioane de copii, doar conform statisticilor oficiale, au căzut victime avorturilor din 1990. Numnărul total al avorturilor din 1957, anul legalizării acestei practici, depășește 22 de milioane.

În aceeași zi au avut loc manifestații similare la Bruxelles, Madrid și Kosice (Slovacia).

Pentru mai multe informaţii din celelalte orașe participante vă rugăm să accesați pagina oficială de internet a „Marșului pentru Viață”, www.marsulpentruviata.ro

 
Declinul demografic al României în dezbatere publică Imprimare Email
Joi, 15 Martie 2012 00:00

La 14 martie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti a avut loc conferinta “Familia si etica vietii”, organizata de Fundatia Crestin-Democrata (FCD) în colaborare cu Fundația germană Hanns Seidel, Organizația de Femei a Partidului Democrat Liberal, Alianța Familiilor din România și Asociația ProVita pentru născuți și nenăscuți București.

Moderata de Teodor Baconschi, presedintele FCD, conferinta i-a avut ca vorbitori pe Sulfina Barbu, fosta ministru al Muncii, Familiei si Protectiei sociale în guvernul Emil Boc, în prezent presedinta uneia dintre organizatiile de femei ale PDL, partid de guvernamânt, Raluca Turcan, din partea aceluiasi partid, dr. Adrian Papahagi, vicepresedinte al FCD si lector universitar la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Bogdan Stanciu, presedintele asociatiei ProVita Bucuresti, Bogdan Mateciuc, director executiv al Aliantei Familiilor din România (AFR), deputatul Marius Dugulescu (PDL).

Vorbitorii au insistat pe aspecte precum lipsa de constientizare a efectelor negative ale declinului demografic (doua milioane de români mai putini de la recensamântul din 2002 pâna la cel din 2011, patru milioane în total din 1990 încoace) care face din România o tara de vârstnici, în care tinerii vor fi sufocati de plata pensiilor, avorturile liberalizate si îngaduinta pentru tinere de la vârsta de 16 ani în sus de a merge singure la clinica medicala pentru avort (în vreme ce pentru a conduce un autovehicul, pentru a bea alcool sau pentru a fuma trebuie sa atinga vârsta de 18 ani!), aparenta lipsa de solidaritate între generatii, lipsa, în legislatia româneasca, a unei prevederi care sa apere copilul nenascut.

Dezechilibrul demografic produce costuri economice. Solutia prima este încurajarea familiilor tinere, care reprezinta cea mai importanta resursa economica pentru viitorul tarii. Este necesara schimbarea mentalitatii de abordare a acestei problematici, sa se puna accentul mai mult pe familie decât pe progresul individual, iar responsabilitatea politica sa se manifeste pe doua planuri, ideologic prin politici publice care sa ofere sustenabilitate economica familiilor tinere, si financiar prin stimulente banesti pentru tineri, ca acestia sa revina în câmpul muncii. Este necesara o functionare la parametri optimi a infrastructurii (sanatate, învatamânt, transporturi). Vorbitorii din partea PDL au spus ca au în vedere o initiativa legislativa de reducere a CAS pentru familiile cu unul sau mai multi copii, si pentru tinerii pâna în 35, eventual pâna în 40 de ani care îsi întemeiaza familii, au salutat recenta promulgare de catre seful statului a Legii privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei în familie. A fost mentionata ca o reusita a actualului legislativ definitia clara a familiei (ca fiind formata dintr-un barbat si o femeie), la fel si a logodnei în noul cod civil românesc, în care apare si precizarea explicita ca adoptiile de copii pot fi facute doar de un cuplu format dintr-un barbat si o femeie. Am aflat cu acest prilej ca exista o initiativa legislativa, si anume un proiect de lege privind consilierea femeilor “în criza de sarcina”, a celor care, din proprie dorinta sau silite de partener în principal se decid sa curme viata copilului pe care îl poarta în pântece. Potrivit viitoarei legi, femeile vor putea sa afle ce consecinte nefaste pentru psihicul si fizicul lor poate avea un avort si în acelasi timp sa stie ca exista alternative viabile la solutia pe care au ales-o. În mai multe tari din Uniunea Europeana o astfel de lege prevede un ragaz de 3 pâna la 7 zile în care femeile pot fi consiliate, pentru ca apoi, în deplina cunostinta de cauza, sa decida daca se lasa în continuare pe mâna doctorului dispus sa omoare, în loc sa vindece. Proiectul legii românesti prevede un interval de 5 zile în care femeia sa poate ajunge la hotarârea în favoarea vietii.

Un alt proiect de lege, inspirat din legislatia vestica si din cea a SUA, îi are în vedere pe copilasii care se nasc fara viata si care în prezent sunt incinerati, sporind astfel nemasurat durerea parintilor care i-au pierdut. În baza noii legi, în astfel de cazuri parintii vor primi un certificat de nastere cu mentiunea nascut mort, pentru ca pruncul sa poate fi înmormântat si pentru ca parintilor sa le ramâna macar mângâierea de a avea unde sa vina sa se roage pentru el.

Pentru apropiatele alegeri locale (iunie 2012) si apoi pentru cele parlamentare (din noiembrie 2012), AFR va relua initiativa din alegerile precedente si anume de a întocmi liste cu candidati pe care îi recomanda spre a fi votati, pentru ca promoveaza valorile familiei, si de asemenea cu candidati carora nu li se cuvine nici un vot, pentru pozitia lor contrara vietii si familiei.

Subiectele abordate sunt de o acuitate maxima si credem ca, în plan religios, ele ar trebui sa faca obiectul unor predici, bunaoara, ale fetelor bisericesti apartinând diferitelor Culte din România.

Fundatia Crestin Democrata conferinta Familia si etica vietii

 
Am fost prezenți și la ONG Fest 2011! Imprimare Email
Duminică, 18 Septembrie 2011 14:21

Între 9 și 11 septembrie, voluntarii Pro Vita București au fost prezenți la standul asociației în timpul „ONG Fest”. Organizat anual de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, ONG Fest este cel mai important eveniment la care reprezentanți a sute de asociații și fundații vin în fața publicului pentru a-și prezenta principiile, activitățile și realizările și a atrage noi voluntari.

Anul acesta, ca noutate, în fața standului Pro Vita București din Parcul Alexandru Ioan Cuza, am amplasat banere și panouri cu mesaj provita, care au completat în mod atractiv oferta deja bogată de materiale informative, cărți, modele fetale, insigne etc.

Puteți urmări câteva imagini de la eveniment, mai jos.

Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011 Pro-vita București la ONG Fest 2011

 
Programul „Vreau Să Aflu” se extinde și în Republica Moldova Imprimare Email
Miercuri, 06 Aprilie 2011 00:00

În perioada 28 martie – 5 aprilie 2011, la invitația Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români din Republica Moldova și a Centrului Social Diaconia, Asociația Pro-Vita pentru născuți și nenăscuți - Filiala București, a participat la mai multe întâlniri tematice.

Patru dintre acestea au fost conferințe din seriaRupe tăcerea, în orașele Leova, Chișinău și Călărași, în cadrul cărora au fost prezentate unui public de circa 300 de persoane consecințele avortului, în plan psihic și fizic, asupra femeii.

Alte patru întâlniri au constat în seminarii interactive Vreau Să Aflu”, în cadrul cărora au fost instruiți tineri și profesori care doresc să ajute la extinderea acestui proiect și în localitatea lor. Întâlnirile au avut ca loc de desfășurare orașele Leova, Chișinău și Rezina. Au participat în total aproximativ 30 de profesori și 120 de elevi.

Prin bunăvoința Centrului Tinerilor “Neo Vita” din Chișinău a fost organizat și un schimb de experiență pe tema consilierii pre și post-avort, la care au participat zece persoane, medici, psihologi, consilieri, preoți, asistenți sociali.

Delegatul Pro-vita București la întâlniri a fost dna Roxana Puiu, psihologul colaborator al Asociației.

 
Prima ediţie a "Marşului pentru viaţă" în Bucureşti Imprimare Email
Duminică, 27 Martie 2011 00:00

"Marşul pentru viaţă", desfăşurat în Bucureşti pentru prima dată, a reunit, sâmbătă 26 martie, circa 500 de participanţi. Într-un oraş de obicei anesteziat sub povara problemelor zilnice, aceştia şi-au mărturisit, inedit, crezul şi dorinţa de a vedea viaţa protejată de la concepţie.

Arteră centrală, Calea Victoriei a fost dominată minute bune de tricourile roşii cu emblema Provita, de banerele şi pancartele inedite care au stârnit interesul trecătorilor. Câteva dintre mesajele special pregătite pentru această ocazie: "Adevăraţii doctori NU ucid copii!"; "Viaţa începe de la concepţie"; "Copiii vor dreptate: / Viaţă şi nu moarte!"; "Avortul ucide copii / An de an 200.000"; "50 de ani = 22 milioane de avorturi"; "Embrionul este o persoană!"; "Aboliţi pedeapsa cu moartea / pentru copiii nenăscuţi!"; "O persoană este o persoană / indiferent cât e de mică!"; "Avort: 10 minute să-l faci / O viaţă întreagă să-l regreţi"; "Tu trăieşti. / Lasă-l şi pe el să se bucure de viaţă!".

Un baner de mari dimensiuni cu inscripţia "Onoare mamelor" a fost purtat cu drag de un grup de mame cu copii.

O mărturie în premieră a sărit, de pe o pancartă, direct în ochii bucureştenilor: "Regret că am făcut avort", marcând astfel începutul sfârşitului unui tabu: suferinţa pricinuită de avort.

Organizatorii s-au bucurat să vadă că cei care au răspuns apelului "Spune DA vieţii!" – sloganul evenimentului - au fost în majoritate covârşitoare (8 persoane din 10) tineri până în 30 de ani, dovadă că mesajul lor a fost receptat exact de cine trebuia.

La final, coloana de manifestanţi s-a oprit, simbolic, chiar lângă Palatul Parlamentului, simbol al puterii democratice, de la ai cărui vremelnici "locatari" aşteaptă mai mult pentru apărarea dreptului cel dintâi al oricărui om: dreptul la viaţă.

Pro-vita şi ceilalţi organizatori adresează mulţumiri speciale d-lui senator Titus Corlăţean şi delegaţiilor partidelor "Pentru Patrie" şi Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat care au onorat cu prezenţa lor evenimentul. Invitaţia de a participa a fost adresată în consonanţă cu "Manifestul" lansat înainte de marş, prin care se făcea apel la toate forţele politice – reprezentante ale voinţei cetăţenilor – de a proteja viata şi familia.

Reporterii TVR, Mediafax, Radio Vocea Evangheliei, Radio Maria, Familia Ortodoxa şi TV Alfa şi Omega au însoţit marşul pe tot traseul.

Începând din acest an, "Marşul pentru viaţă", care a debutat în urmă cu patru ani la Timişoara, începe să capete dimensiuni naţionale, derulându-se, coordonat, deja în patru oraşe: Bucureşti, Timişoara, Satu Mare şi Fălticeni.

Pentru mai multe detalii consultaţi blogul marsulpentruviata.blogspot.com

Galerie foto:


Video:

 
Spune DA vieţii, la "Marşul pentru Viaţă"! Imprimare Email
Marţi, 08 Martie 2011 00:00

MARSUL PENRTU VIATA“Spune DA Vieţii!” este sloganul “Marşului pentru Viaţă”, eveniment care va avea loc simultan la Bucureşti, Timişoara şi Satu Mare, sâmbătă, 26 martie 2011. Organizatorii, peste 20 de asociaţii nonguvernamentale provita şi profamilia, cheamă astfel pe toţi românii la recunoaşterea vieții umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural.

Expresia “Spune DA Vieţii!” are semnificaţia unei mărturii personale prin care participanţii afirmă deschis şi fără echivoc viața ca valoare supremă, cerând protejarea ei în toate stadiile. În mod special ei solicită protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid.

Alegerea datei nu este întâmplătoare: 26 martie urmează imediat marii sărbători “Buna Vestire”, considerată sărbătoarea femeii creştine şi a bucuriei de a da viaţă. Cu toate acestea, “Marşul pentru Viaţă” se doreşte un eveniment civic, fără caracter confesional şi de aceea deschis persoanelor din toate cultele creştine.

Printre organizatori se află: Asociaţia Darul Vieţii, Asociaţia Pro-vita Bucureşti, Federaţia Pro-vita Ortodoxă, Fundaţia Clinica Provita – Bucureşti, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Asociaţia Provita Media etc. La nivel local, cultele au anunţat susţinerea “Marşului pentru Viaţă” prin Mitropolia Banatului, Dieceza Romano-Catolică de Timişoara şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, numeroase biserici neo-protestante etc. Lista completă a organizatorilor se află la finalul acestui comunicat.

Aceasta este prima ediţie care se va derula simultan în trei oraşe româneşti, iar organizatorii promit că evenimentul va deveni unul de tradiţie, anual. De altfel “Marşul pentru Viaţă” este deja un eveniment consacrat în alte ţări, unde are loc la aceeaşi dată.

Ora şi locul de pornire:

  • Bucureşti – 11.30, din Parcul Kreţulescu (lângă biserica Kreţulescu), Calea Victoriei nr. 47
  • Timişoara – 11.30, din Parcul Doina, str. Ghe. Doja, nr. 25A (zona Bălcescu)
  • Satu Mare - 11.30, din faţa Muzeului Judeţean

Pentru alte detalii consultaţi blogul marsulpentruviata.blogspot.com

sau contactaţi:

  • Bucureşti – Roxana Puiu, 0744.982.925; Bogdan Stanciu, 0728.673.673
  • Timişoara – Gerda Chişărău, 0721.335.704; Roxana Popa, 0744.644.269
  • Satu Mare – Adriana Hagău, 0753.500.565, 0725.699.302

Cu această ocazie, participanţii lansează un manifest adresat tuturor românilor de bună credinţă şi clasei politice în ansamblul ei:

Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

Sprijină această activitate printr-o donație!

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography