"Marşul pentru Familie" a invitat la respectarea valorilor româneşti Array Imprimare Array
Luni, 25 Mai 2009 15:16

Comunicat de presă comun

Vineri, 22 mai 2009, Alianţa Familiilor din România, Forul Ortodox Român şi Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România au organizat în Capitală o manifestaţie pentru afirmarea şi promovarea valorilor vieţii şi familiei.

La manifestaţia desfăşurată între orele 17 şi 19 pe traseul Ateneul Român - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunile Unite - Dealul Patriarhiei au participat peste 1000 de persoane din toate categoriile sociale, atât creştini ortodocşi cât şi credincioşi ai cultelor creştine minoritare.

Cele trei structuri civice organizatoare ale „Marşului pentru Familie” au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra unor aspecte îngrijorătoare ale societăţii româneşti după Revoluţia din 1989. Instituţii fundamentale ale poporului român, căsătoria şi familia au fost atacate şi trivializate pe multiple căi, cu concursul unor canale mass-media şi cu participarea mai mult sau mai puţin pasivă a politicienilor aflaţi la conducerea ţării. Avorturile, divorţurile, violenţa în familie, promiscuitatea sexuală şi concubinajul, alături de propaganda homosexualităţii au slăbit familia, care reprezintă baza oricărei societăţi.

Pentru că „Marşul pentru Familie” a fost organizat în timpul campaniei electorale pentru alegerile unionale din 7 iunie, organizatorii au reamintit politicienilor că au datoria morală să respecte şi să reprezinte valorile celor cărora le cer votul şi cu ajutorul cărora speră să ajungă în Parlamentul naţional sau în cel unional.

Participanţilor, dar şi altor cetăţeni aflaţi pe străzile Bucureştiului, li s-au împărţit materiale conţinând o analiză a candidaţilor la alegerile unionale, după criterii de aderenţă la valorile familiei.