Scrisoare și manifestație de susținere pentru intenția guvernului spaniol de a proteja viața și maternitatea Imprimare
Joi, 20 Martie 2014 00:00

Asociația PRO VITA filiala București a organizat astăzi o manifestare simbolică de sprijin față de proiectul legii de protecție a vieții concepute și a drepturilor femeii însărcinate, proiect adoptat de Guvernul spaniol și supus dezbaterii parlamentului de la Madrid. Manifestarea a avut loc în fața ambasadei Spaniei la București și a cuprins o pichetare și înmânarea către oficialii Ambasadei a 2 scrisori de susținere. Prima este inițiată de Asociația Provita Media și semnată de 26 de organizații pro-vita din România. Cea de-a doua este o petiție internațională la care au aderat peste 100 de ONG-uri din aproximativ 20 de țări.

Semnatarii doresc să felicite Guvernul Spaniei pentru pasul înainte făcut în protecția vieții, inclusiv a celei încă nenăscute, și a maternității și să încurajeze autoritățile acestei țări în a rezista presiunilor grupărilor pro-avort internaționale, care urmăresc să obțină respingerea de către Parlament a proiectului de lege.

 

Conținutul celor două scrisori este următorul:

-

SCRISOARE DESCHISĂ AMBASADORULUI REGATULUI SPANIEI LA BUCUREȘTI


Excelenței Sale, Estanislao de Grandes Pascual

Excelența Voastră,

Reprezentanții organizațiilor din România care promovează și protejează viața umană și familia privesc cu bucurie și încredere acțiunile legislative care au ca scop protecția vieții în faza prenatală și drepturile femeii însărcinate. Avem încredere deplină că Guvernul țării Dvs. va întreprinde acțiuni ce vor aduce femeilor doar beneficii, acțiuni ce presupun, dincolo de restricționarea avortului, informarea completă cu privire la consecințele medicale și psihice ale avortului asupra femeilor și sprijin acordat femeilor care au făcut deja avort. Ca soții, mame, tinere, bunici, care facem parte din aceste organizații, putem afirma că femeile aflate în situația unei sarcini neașteptate au nevoie de sprijin și de informare, Prin instituirea unui sistem eficient de sprijin pentru femeia însărcinată. Dacă este protejat dreptul la viață, reducerea numărului de avorturi va trebui însoțită de soluții din partea societății și a guvernului pentru femeile care se confruntă cu o sarcină neașteptată.

De multe ori, atunci când s-a vorbit despre restricționarea avortului, a fost adusă în discuție și situația din România din perioada comunistă post-1968. Deplângem moartea femeilor din România de dinainte de 1989, din cauza avortului ilegal. În primul rând, trebuie să menționăm că această situație a apărut într-o țară comunistă, cu un sistem sanitar precar, iar în al doilea rând, se știe că dictatura comunistă din România, în marea majoritate a acțiunilor sale, a nesocotit ființa umană. Omul era considerat un simplu element dintr-un angrenaj socio-economic. De fapt, avortul a fost o idee de bază a ideologiei comuniste, fiind legalizat, după cum se știe, pentru prima data în fosta URSS, în 1920, după care, toate țările comuniste (inclusiv România, din 1957) au aplicat acest model. Nicolae Ceaușescu nu a fost interesat de sănătatea femeilor și a copiilor și de valoarea lor ca ființe umane, ci dorea să aibă o masă de manevră cât mai mare, după o rațiune asemănătoare promotorilor „controlului populației” de astăzi, care se tem de suprapopulare și care doresc scăderea populației prin mijloace contraceptive și avort.

Susținătorii feminismului radical aduc adesea în discuție ideea privării femeii de drepturi prin orice restricționare a avortului. Dar acest „drept” vine împotriva femeii înseși, împotriva sănătății ei fizice și mentale, nemaivorbind de omorârea copilului nenăscut. Nu putem fi de acord ca într-o societate democratică uciderea unui copil în uterul mamei sale să devină o chestiune de rutină.

Numărul avorturilor a crescut în România, imediat după căderea comunismului, cum nu s-a mai întâmplat aproape nicăieri în lume. Doar în 1990, în sânul unei populații de 22 de milioane de oameni, în mod oficial, au avut loc aproape un milion de avorturi. Si astăzi avortul se menține la un nivel mare în România, fapt care nu poate influența decât în rău sănătatea și viața româncelor. Un raport al ONU, publicat în 20101 arată că mortalitatea maternă este mai mare în România, Rusia sau SUA - țări cu o legislație foarte permisivă - decât în Polonia și Irlanda, țări în care avortul este restricționat.

În încheiere, ținem să ne exprimăm solidaritatea față de setul de măsuri legislative pe care și le-a asumat Guvernul țării Dvs. în scopul protejării deopotrivă a vieții nenăscute, a femeii și a maternității și suntem convinși că ele vor ajuta la îmbunătățirea sănătății femeilor din Spania.

Cu deosebită considerație,

1. Larisa Iftime – Asociația Provita Media, București
2. Federația Organizațiilor PRO VITA Ortodoxe din România (13 asociații și fundații)
3. Asociația Medicilor Catolici - București
4. Alianța Familiilor din România
5. Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
6. Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă, București
7. Asociația Clinica Provita International, București
8. Asociația Generală a Românilor Uniți, Greco-Catolici (AGRU)
9. Centrul de Informare și Consiliere pentru femei cu sarcină nedorită ,,Puls” (Fundația My Brother’s Keeper), Oradea
10. CARITAS Iași
11. Liga pentru Identitate Națională, București
12. Asociația Rost, București
13. Asociația Christiana, București
14. Asociația Bunul Samaritean, Beiuș
15. Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), București
16. Asociația Pro Vita „Sf. Stelian”, Teleorman
17. Asociația Ortodoxia Tinerilor, Galați
18. Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (toate filialele)
19. Asociația Homeschooling România
20. Fundația pentru Copii „Sf. Sava” (Buzău)
21. Asociația „Lemaan ahai” – „Pentru frații mei” (București)
22. Asociația „Prietenii omului - umanism, cultură” (Slatina)
23. Asociația „Prietenii Sf. Efrem cel Nou” (Sf. Gheorghe)
24. Asociația Casa Gratis Pro Deo (București)
25. Biroul Pro Vita – Protopopiatul Dorohoi
26. Asociația „Sf. Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare

-

OPEN LETTER to the Prime Minister of Spain, Mr. Mariano Rajoy, from international organizations of the civil society

 

The Honourable Mariano Rajoy

Prime Minister

Spain

 

Dear Prime Minister,

The undersigned associations wish to congratulate you for the step forward that your government has taken in the defence of unborn children and in favour of maternity. It is undoubtedly a progression that is necessary in a civilised, developed and democratic society.

This first step forward, that is courageous and laudable both in Europe and throughout the world, restores our hope in a political system which in many ways would appear to have forgotten its vocation to the service of the common good.

International society as a whole is again now contemplating Spain as a point of reference and of hope.

Now that you are about to make such an important move forward for Spain and for Europe, we wish to urge you not to be influenced by self-interested pressures and to pass a law that truly defends the unborn, the most defenceless of all citizens and those that are most in need of protection, and which provides genuine help for women, by appropriating specific resources for unwanted pregnancies.

The current law falls far too short to be considered a true law in “Defence of the Unborn” since, as you know, to maintain the bottomless sack of the psychological risk for the mother will not significantly reduce the number of abortions and the unborn will in practice continue to be unprotected. Under no circumstances, furthermore, should abortion be financed by the national budget.

Mr. Rajoy, please do not yield to the pressures of abortionist lobbies which operate both from within and from without national and international Institutions. The step your government has taken to protect mother and unborn child is admirable and we are sure that you will not abort the expectations that you have raised throughout the world.

February 2014

Signing entities:

  • Asociación Nuevo Diálogo / Spain
  • Acción Familiar / Spain
  • ACDP Jérez / Spain
  • ACPERVie (Association des Chrétiens Protestants et Evangéliques pour le Respect de la Vie) / France
  • AEDOS (Asociación para el Estudio de la Doctrina Social de la Iglesia) / Spain
  • Akce D.O.S.T / Czech Republic
  • Alliance Defending Freedom / International
  • Alliance of Romania’s Families / Romania
  • Alpha Alliance for Life (Alfa Szövetség) / Hungary
  • ANDEVI (Asociación Navarra en Defensa de la Vida) / Spain
  • ANEPROVIDA / Bolivia
  • Argentinos Alerta / Argentine
  • Asociación de Medicos por los Derechos Humanos / Guatemala
  • Asociación en Defensa de la Vida-Medicina (ADEVIME) / Spain
  • Asociación Familiar Viguesa (AFAVI) / Spain
  • Asociación "Ideas y Creencias" / Spain
  • Asociación La Familia Importa / Guatemala
  • Asociación Nacional para la Defensa del Derecho a la Objeción de Conciencia ANDOC / Spain
  • Asociación Nicaragüense por la Vida (ANPROVIDA) / Nicaragua
  • Asociación Rivas Vive / Spain
  • Asociación Sí a la Vida / Guatemala
  • Associação Novo Diálogo / Portugal
  • Association aide des Femmes Enceintes en Difficulté / France
  • Association of Catholic Doctors / Romania
  • Association of Catholic Families „Vladimir Ghika” / Romania
  • Association of Parents for Healthy Education / Romania
  • Association Society and Values / Bulgaria
  • Belgique et Chrétienté / Bulgaria
  • Božji otroci, zavod za življenje / Slovenia
  • CARITAS, Iași office / Romania
  • Center for Renewal of Culture / Croatia
  • Choisir la VIE / France
  • Choisir la Vie Isère / France
  • Christian Democratic Party / UK
  • CIDEVIDA / Spain
  • Citizen GO / International
  • CíViCa (Ciencia, vida y Cultura) / Spain
  • CIVITAS / France
  • COF Juan Pablo II / Spain
  • CrossRoads Prolife / USA - Spain
  • Defend the Family International / USA
  • Derecho a Vivir / Spain
  • Don Feder Associates / USA
  • Droit de Naître / France
  • Educational Initiative for Central and Eastern Europe
  • EDUFAMILIA (Educación y Familia) / Spain
  • Endeavour Forum Inc. / Australia
  • Enraizados / Spain
  • Esto es conmigo / Colombia
  • European Dignity Watch / Belgium
  • F.I.H.C Unum Omnes / International
  • Family Watch International / International
  • FamilyPolicy.ru / Russia
  • Federación de Asociaciones Provida / Spain
  • Federação Portuguesa pela Vida / Portugal
  • Federation of Pro-life Orthodox Organizations in Romania
  • Femina Europa / France
  • Free Society Institute / Lithuania
  • Fundación Camino / Colombia
  • Fundación Creo / Colombia
  • Fundación denacer / Colombia
  • Fundación EVA - Educando la voluntad y la afectividad / El Salvador
  • Fundación Latidos / Colombia
  • FUNDACION NUEVAS GENERACIONES / Argentine
  • Fundación Sí a la Vida / El Salvador
  • General Association of Greek-Catholic Romanians / Romania
  • Hazte Oir.org / Spain
  • Hnutí Pro život ČR / Czech Republic
  • Hogar Navarro en Cantabria / Spain
  • Human Dignity Center / Hungary
  • Human Life International-Hungary
  • ImpulsoJoven.es / Spain
  • Instituto de Bioética / Bolivia
  • Institutt for familiepolitikk Norge / Norway
  • Ioan Bărbuș Foundation / Romania
  • Juntos Pela Vida / Portugal
  • Jurivie / Belgium
  • Katolickie Stowarzyszenie Dziennikarzy / Poland
  • Lemaan ahai (For my brothers) Association / Romania
  • Lewea / Colombia
  • Monasterio de la Oliva / Spain
  • Movimiento Embrión Humano / Argentine
  • Novae Terrae Foundation / Italy
  • Oeuvre pour la Protection de la Vie Naissante / Luxembourg
  • Plataforma Ciudadana Unidos por la Vida / Colombia
  • Population Research Institute / USA
  • Profesionales por la Ética / Spain
  • Provita / Sweden
  • Provita Media Association / Romania
  • Red Vida y Famile Ecuador / Ecuador
  • Res Claritatis / Czech Republic
  • Right To Life Association / Australia
  • Romanian Association for Homeschooling / Romania
  • Salt & Light Global / USA
  • Scandinavian Human Rights Lawyers / Sweden
  • Schreeuw om leven / Holland
  • St. Joseph Institute / Czech Republic
  • Stiftung für Familienwerte / Germany
  • The Howard Center for The Natural Family / USA
  • Tikva / Colombia
  • Tiqua / Germany
  • Tusicuentas.co / Colombia
  • Uhelny Kamen / Czech Republic
  • Unidos por la Vida / Colombia
  • Union of schoolchildren ateitininkai / Lithuania
  • Université pour la vie / France
  • Valencia Educa en Libertad (VAEL) / Spain
  • ViVe / Colombia
  • Voz Pública A.C. / Mexico
  • WCF Russia
  • Woman Attitude / France
  • WOOMB France Billings LIFE France
  • World Congress of Families International
  • Zarząd Główny Stowarzyszenia Rodzin Katolickich Diecezji Legnickiej / Poland