Noul Cod Penal (Parlamentul României) Array Imprimare Array
Vineri, 22 Mai 2009 00:00

Răspunzând invitaţiei făcute de preşedinţii comisiilor parlamentare speciale pentru discutarea proiectelor de lege privind Codurile Civil şi Penal şi Codurile de Procedură civilă şi penală, Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi - filiala Bucureşti s-a implicat activ în dezbaterile asupra acestor legi deosebit de importante, împreună cu alte organizaţii din societatea civilă.

Vă prezentăm mai jos ultimul set de observaţii şi propuneri de amendare a proiectului Codului Penal în conformitate cu principiile şi valorile pe care Asociaţia noastră le promovează. Amendamentele au fost întocmite şi înaintate în comun cu Asociaţia "Vocea Familiei" şi Asociaţia "Alianţa Familiilor din România".

Semnatarii au solicitat, prin aceste propuneri, următoarele:

Pentru protejarea instituţiilor căsătoriei şi familiei:

  • limitarea definiţiei termenului "membru de familie" în sensul legii penale fără includerea concubinilor, indiferent de sex;
  • pedepsirea corespunzătoare a incestului;
  • pedepsirea corespunzătoare a bi- şi poligamiei;
  • majorarea pedepselor, coroborată cu creşterea vârstei-limită a victimei pentru infracţiunile de corupere sexuală de minori şi racolare de minori în scopuri sexuale, precum şi introducerea infracţiunii de prozelitism în acelaşi scop;
  • pedepsirea corespunzătoare a prostituţiei şi incriminarea cumpărării de servicii sexuale ("modelul suedez").
Pentru aprărarea dreptului la viaţă:
  • pedepsirea corespunzătoare, prin re-definirea sau/şi majorarea pedepselor în cazul unor infracţiuni grave la adresa vieţii (omorul la cererea victimei/eutanasia, uciderea nou-născutului de către mamă, întreruperea ilegală a cursului sarcinii).
Pentru interzicerea manipulării genetice:
  • definirea şi incriminarea infracţiunilor de manipulare genetică: alterarea genotipului uman, folosirea periculoasă a ingineriei genetice, crearea ilegală de embrioni umani şi clonarea.
Citește: Textul amendamentelor | Scrisoarea de înaintare a amendamentelor