Bugetul UE pe anul 2011 (Parlamentul European) Imprimare
Luni, 18 Octombrie 2010 18:04

Întrucât Parlamentul European dezbate în această perioadă proiectul de buget al UE pentru anul 2011, Asociația Pro-vita București a transmis eurodeputaților români o recomandare de vot pentru sprijinirea interdicției finanţării din veniturile bugetare a avortului forțat și sterilizării forțate în țările care primesc asistență financiară și expertiză din partea Uniunii Europene (precum China și Vietnam, unde asemenea proceduri sunt politică de stat).


ACTUZALIZARE 21.10.2010: În urma votului, PE a decis că "asistenţa comunitară nu va putea fi acordată nici unei autorităţi, organizaţii sau program care susţine sau participă la managementul unei acţiuni care implică abuzuri precum avortul forţat, sterilizarea involuntară sau infanticidul, în special acolo unde astfel de acţiuni se aplică prin presiuni psihologice, sociale, economice sau legale [...]."


DOCUMENTE

Recomandarea de vot adresată eurodeputaților români [pdf]

Textul adoptat (proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2011)

Comportamentul eurodeputaţilor români la vot la amendamentul 495 (interdicția finanţării din veniturile bugetare a avortului forțat și sterilizării forțate în țările care primesc asistență financiară și expertiză din partea Uniunii Europene)