Obiecția de conștiință în practica medicală (Consiliul Europei) Imprimare Email
Joi, 30 Septembrie 2010 11:44

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei va discuta, în sesiunea din 7 octombrie 2010, raportul "Accesul femeilor la îngrijirea medicală legală: problema utilizării nereglementate a obiecţiei pe motive de conştiinţă", raportor Christine McCafferty (Marea Britanie).

Raportul, care priveşte domeniul sănătăţii femeilor, în particular avortul, dar şi alte practici precum eutanasia, invită statele europene să restrângă prin lege exerciţiul obiecţiei personalului medical care refuză practicarea avortului din motive religioase, morale sau filosofice. Autorii raportului consideră că Adunarea Parlamentară ar fi "profund preocupată" de "folosirea crescândă şi nereglementată" a acestui drept la obiecţia pe motiv de conştiinţă.

Raportul McCafferty, perfid și insidios, este un motiv de substanţială preocupare pentru Pro-vita, întrucât urmăreşte eliminarea, practic, a unui drept fundamental, ameninţând libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă ale furnizorilor de servicii de sănătate (personal individual dar şi spitale sau clinici, inclusiv private şi confesionale).


ACTUALIZARE 08.10.2010: În urma dezbaterilor, raportul a fost amendat astfel încât să reafirme și să protejeze obiecția de conștiință a medicilor. Rezoluția a fost adoptată cu 56 voturi pentru la 51 contra și 4 abțineri, sub titlul "Dreptul la obiecţia de conştiinţă în îngrijirea medicală legală". Dintre delegații români a fost prezent doar sen. Viorel Badea (PDL) care a votat pentru adoptarea rezoluției. Pro-vita apreciază rezultatul drept o importantă victorie pentru libertatea religioasă și de conștiință.


DOCUMENTE

Memoriul remis de organizaţiile pro-vita româneşti delegaților României la APCE.
Raportul McCafferty (eng)
Textul rezoluției adoptate de plenul CE (eng)
Prezența la vot și modul cum s-a votat
Stenogramele dezbaterii (eng)

 

O dată pe lună trimitem informații esențiale despre activitatea noastră. Nu le rata.

Formatul preferat (opțional)

Sprijină această activitate printr-o donație!

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

Abonare la newsletter
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la youtube provita bucuresti la vimeo

consiliere pentru femeile insarcinate

mama purtatoare

programul educational vreau sa aflu

actiuni in instanta

Avocat

Misiunea noastră: Să ocrotim copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Condiţii de utilizare: Copyleft - Conţinutul saitului este proprietatea intelectuală a persoanei juridice „Asociaţia PRO VITA București”. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons License. Găzdure: Bogdan I. Stanciu photography