Malpraxis medical - dreptul la viață al copilului dizabil (terță parte pentru dr. O. Oprea) Array Imprimare Array
Luni, 27 August 2012 00:00

Medicul ginecolog timișorean Olimpia Oprea de la Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” (Maternitatea Odobescu), a fost acționată în instanță în anul 2010 de părinții unui copil născut cu Trisomia 21 - sindromul Down, reclamanții având pretenții de natură materială. Aceștia au acuzat medicul că s-ar face vinovat pentru nașterea fetiței lor, întrucât medicul nu le-a recomandat amniocenteza (astfel că ei nu au cunoscut afecțiunea copilului), invocând că dacă ar fi știut de risc/boală, ar fi ales întreruperea sarcinii. Medicul s-a apărat motivând, a). pe de o parte, că riscul detectat în analizele preliminare nu era destul de mare conform practicii medicale pentru a recomanda o amniocenteză, și b). pe de alta, că oricum sindromul Down nu constituie indicație de avort terapeutic, așadar un eventual avort la vârsta sarcinii la care anomalia cromozomială se putea detecta cu o marjă de eroare minimă, adică cca. 20 de săptămâni, era ilegal (cf. Codului Penal, după 14 săptămâni de sarcină este permis doar avortul „terapeutic”).

Solicitat, Colegiul Medicilor din România a remis instanței o adresă care certifică această din urmă afirmația apărării, arătând că situațiile în care avortul are caracter terapeutic se limitează la cele în care continuarea sarcinii pune viața mamei în pericol iminent.

În proces a intervenit, în faza de apel, și Asociația Pro-vita - Filiala București care a depus cerere de intervenție în interesul pârâtei.

Instanța de apel și apoi cea de recurs au dat dreptate medicului Olimpia Oprea și au admis intervenția PRO VITA, anulând în totalitate pretențiile reclamanților.

După anunțarea hotărârii instanței de apel, d-na Olimpia Oprea a anunțat public faptul că renunță definitiv la practicarea avortului „la cerere”. Felicitând-o sincer, facem precizarea că această hotărâre îi aparține integral, noi neimpunându-i drept condiție pentru sprijinul în instanță o astfel de atitudine. Cu atât mai mult ne bucură că d-na Oprea a ales, în urma unui examen de conștiință, să renunțe la această practică odioasă, în contradicție cu jurămintele medicale și cu însuși sensul de a fi al acestei nobile meserii și îndemnăm întreg personalul medical de specialitate - medici sau cadre medii - să uzeze de „obiecția morală sau de conștiință”, așa cum este ea definită chiar în Codul deontologic al medicului, refuzând avortul.


DOCUMENTE

Intervenția accesorie a Asociației PRO VITA - Filiala București [pdf]

Punctul de vedere al Colegiului Medicilor din România [pdf]

Decizia definitivă [pdf]